O explozie devastatoare s-a produs într-un bloc din Craiova miercuri seara, 17 aprilie 2024. Suflul unei deflagrații a făcut ravagii la parterul clădirii, iar oamenii au trăit un adevărat coșmar. Mulți dintre ei au rămași prinși sub dărâmături. Din nefericire, o femeie chiar și-a pierdut viața. Ea a fost găsită fără suflare sub tonele de moloz. De asemenea, alte două persoane au ajuns în stare gravă la spital.
Locatarii unui bloc din Craiova au trăit scene de coșmar, după o explozie care s-a produs la parterul clădirii. Oamenii s-au trezit cu ușile apartamentelor rupte din balamale, iar cablurile electrice au trecut prin pereți. S-a desfășurat o amplă acțiune de salvare, după ce autoritățile au activat planul roșu de intervenție.
Citește și: ALERTĂ ÎN ROMÂNIA! REBECA, O TÂNĂRĂ DE 23 DE ANI A DISPĂRUT FĂRĂ URMĂ. SUNAȚI LA 112 DACĂ O VEDEȚI
Locatarii blocului din Craiova, unde a avut loc explozia devastatoare, au vorbit despre coșmarul prin care au trecut. Extrem de speriați, oamenii au făcut mărturisiri șocante despre clipele de groază. Într-o secundă, s-au trezit prinși sub dărâmături. O persoană a povestit cum, efectiv, ușa s-a desprins și a venit peste el.
„Am intrat să vedem dacă e cineva în viaţă.”/ „Cineva ţipa: E cineva rănit, e mort!”/ „O bubuitură puternică de tot, uşa a zburat către mine!”/ „Am văzut un suflu. Eu tocmai intram în casă şi uşa a venit peste mine. Geamurile sparte, erau zidurile jos puse tot.”/ „Uşile la parter… nu mai e nimic, geamuri, toate sunt sparte, sunt făcute varză.”, au fost mărturisile tulburătoare ale locatarilor blocului unde a avut loc explozia, potrivit Observator News.
Mai mulți bărbați care au reușit să se salveze nu au putut sta cu mâinile în sân atunci când au ajutat strigătele de ajutor ale celor prinși sub dărâmături. Cu ultimele puteri, trei femei țipau și implorau să fie salvate. Până la sosirea echipajelor de salvare, câteva persoane au intrat înapoi în bloc pentru a-și ajuta vecinele.
„Am strigat şi am început să scoatem de acolo. Să îi ajutăm, să îi salvăm.”, a spus Vlad, unul dintre locatarii care au intrat în bloc pentru a-și salva vecinele.
Între timp, la fața locului au sosit și echipajele de salvare care au făcut tot posibilul pentru a ajuta victimele. Din nefericire, pentru o femeie nu s-a mai putut face nimic. Aceasta s-a stins din viață, iar alte două persoane au ajuns de urgență la spital. În plus, zeci de familii au rămas fără locuințe.
„Obiectivul nostru este să căutăm ca nu cumva să mai fie persoane pe sub dărâmături. Au stabilit nişte locaţii în care pot fi cazaţi şi stabilizate aceste persoane care nu au unde locui.”, a declarat Dan Diaconu, prefect Dolj.