Mărturii șocante ale mamei unui bebeluș infectat în maternitate: ”Mi s-a spus că nu e grav, dar…” Atenție, imagini cu un puternic impact emoțional!

Publicat: 29/11/2018 | 23:11

Dezvăluirile CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, se confirmă! Părinții unui bebeluș infectat anunță că vor da în judecată Maternitatea Giulești și că vor solicita inclusiv daune morale. Micuțul a fost diagnosticat cu abces coapsa dreaptă (postvaccinal), confirmându-se, totodată, infectarea cu stafilococ. Mama nou-născutului, care între timp a fost și operat, sub anestezie totală, a făcut declarații cutremurătoare, în exclusivitate pentru CANCAN.RO

În urmă cu trei zile, CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, trăgea un semnal de alarmă după ce a aflat că la Maternitatea Giulești ar “colcăi” stafilococul auriu, o bacterie extrem de agresivă care poate chiar să-i ucidă pe bebeluși. La momentul respectiv, existau nu mai puțin de 10 cazuri de infecţii intraspitaliceşti cu stafilococ auriu la nou-născuţi! Ulterior, micuții bolnavi ar fi fost transferați la Spitalul Grigore Alexandrescu, pentru a primi tratament adecvat. (TOATĂ POVESTEA AICI)

„Bubițele s-au înmulțit, s-au făcut mari și cu puroi!”

Iulia a devenit mămică pe 5 noiembrie, iar următoarele zile au fost un adevărat calvar pentru ea și micuț. Tânăra a povestit, cu lux de amănunte, ce s-a întâmplat la Maternitatea Giulești și, ulterior, la Spitalul Grigore Alexandrescu.  

“Copilul a fost născut pe 5 noiembrie și externat trei zile mai târziu. În timpul acesta am stat doar la maternitate, eu având acces la fiecare trei ore, pentru alăptat. Nu l-am văzut dezbrăcat decât miercuri, când am vorbit cu neonatologul. Avea niste bubițe, ca niște coșulețe.

Mi s-a spus că sunt de la căldură, pentru ca a stat înfășat. Acasă, bubițele s-au înmulțit, s-au făcut mai mari, și cu puroi. La controlul de șapte zile, mi s-a spus că nu e nimic grav și că trebuie să le șterg cu compresă sterilă și betadină, că trec singure.

În zilele următoare am văzut la piciorul drept, în locul unde a fost făcut vaccinul, o mare inflamație. Așa am ajuns la Grigore Alexandrescu. Unde a fost operat sub anestezie totală, a stat la terapie intensivă, urmează tratament cu antibiotice. Suntem în continuare pe secția de chirurgie. Eu nu am în corp acest stafilococ, mi-au fost luate probe din lapte, deci clar nu l-a luat de la mine.

Imediat după ce ne-am externat noi, o mămică din același salon s-a internat aici cu fetița, cu stafilococ auriu. Și încă vreo două de pe același etaj. La Giulești se stia deja și au mutat dintr-o dată tot etajul 1 la 2 pentru «curățenie». Este foarte urât să te trezești că bebelușul tău de nici trei săptămâni este în pericol, din cauza altor persoane.

Diagnosticul este abces coapsa dreaptă (postvaccinal), plus confirmarea infectării cu stafilococ. E prezent în nas, faringe și plaga de la abces. Noi vom încerca să mergem mai departe, la autoritățile competente”, a spus Iulia, o tânără mămică al cărei micuț a fost infectat.

Rana oribilă de pe picior a bebelușului Iuliei

Astfel că dezvăluirile CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, se confirmă! Rămâne de văzut ce va decide DSP cu privire la cazurile din Maternitatea Giulești.

Stafilococul auriu este o bacterie frecvent întâlnită la nivelul pielii sau în interiorul nasului. Deși în majoritatea situațiilor nu este dăunătoare, dacă pătrunde în organism prin intermediul unei răni poate cauza o serie de infecții, unele potențial fatale. (NU RATA: O EDUCATOARE DIN DÂMBOVIŢA A ÎMBOLNĂVIT CINCI COPII CU TBC. POLIŢIA A DESCHIS DOSAR PENAL)

Ministerul Sănătății, anunț-bombă: 11 angajaţi ai Maternităţii Giuleşti au stafilococ

Toate maternităţile din ţară vor fi controlate, după scandalul copiilor născuţi la Maternitatea Giuleşti, care au ajuns cu infecţii stafilocice la Spitalul “Grigore Alexandrescu”, anunţă Ministerul Sănătăţii, care precizează că 11 angajaţi ai secţiei de neonatologie ai maternităţii au stafilococ.

“S-au recoltat exudate nazale de la un număr de 49 persoane din secţia de neonatologie (din totalul de 55 persoane). Pentru 38 de persoane s-au obţinut rezultatele probelor recoltate, care au relevat că 11 sunt purtători de Stafilococ Auriu MRSA, restul de 27 fiind negativi”, se arată într-un comunicat de presă remis, joi seara, de Ministerul Sănătăţii (MS).

MS informează că urmează să fie recoltate probe și de la ceilalţi angajaţi ai Maternităţii Giuleşti.

De asemenea, inspectorii sanitari din Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti efectuează în această perioadă un control în maternităţile publice şi private din Bucureşti, care va fi extins şi în toată ţara. Sunt verificate condiţiile igienico-sanitare, respectarea protocoalelor de sterilizare, dezinfecţie, instruirea personalului medical privind respectarea regulilor de igiena a mâinilor şi a Precauţiunilor Universale şi de Contact, precum şi respectarea circuitelor pentru pacienţi. 

Totodată, Ministerul Sănătăţii informează că Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti (DSPMB) a dispus efectuarea unei verificări în Spitalul Clinic de Urgenţă “Grigore Alexandrescu” şi a constatat că, începând cu data de 24.10.2018 şi până în prezent au fost internaţi 15 pacienţi, copii proveniţi de la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sîrbu” (Maternitatea Giulești, n.r.), din care 12 copii confirmaţi cu stafilococ auriu MRSA. Din aceștia, în prezent se mai află internați opt copii la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Pentru alţi doi copii se aşteaptă rezultatele de laborator, iar unul dintre copii nu a fost confirmat cu această bacterie.

(VEZI AICI: IMAGINI ȘOCANTE. BEBELUȘ PLIN DE RĂNI, DUPĂ CE A FOST INFECTAT ÎNTR-UN SPITAL DIN BAIA MARE, IMEDIAT DUPĂ NAȘTERE)

Maternitatea Giulești se închide pentru dezinfecție

Potrivit Ministerului Sănătății, reprezentanții Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sîrbu” au anunțat inspectorii sanitari că, pentru limitarea focarelor au fost luate mai multe măsuri, printre care:

– Reinstruirea personalului medico-sanitar (medici, asistente, infirmiere) referitor la respectarea procedurilor de curățenie, dezinfecție și dezinfecție terminală

– Limitarea internărilor în Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sîrbu” pentru o perioadă de 14 zile – 14.11-28.11.2018 – pentru a se efectua, după externarea pacientelor, lucrări etapizate pentru curățenie, dezinfecție și dezinfecție terminală a tuturor spațiilor din Pavilionul A – Obstetrică-Ginecologie 1, Neonatologie, ATI, Bloc Operator, Sala Nașteri.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult