Mărturia șocantă a unei mame care și-a ucis fiica: ”Îngerii mi-au spus că sacrificiul trebuie făcut!”
O femeie din Marea Britanie și-a înecat copila de 4 ani în cadă, apoi i-a învelit trupul în hârtie igienică și i-a dat foc. Povestewa cutremurătoare a fost dezvăluită de jurnaliștii de la Daily Mail, iar anchetatorilor nu le-a venit să creadă ce a putut să declare criminala.
Trupul Ameliei Brooke Harris a fost găsit, carbonizat, sub o masă din grădină, în curtea locuinței mamei sale. Povestea acestei crime este înfiorătoare. După ce a fost înecată, mama i-a învelit trupul în hartie igienică și l-a incendiat afară.
Femeia i-a șocat pe anchetatori atunci când a spus că era convinsă că fiica sa se va întâlni cu îngerii, iar după două zile se va reîncarna. Nu este crimă, a spus ea, ci un sacrificiu. Iar sacrificiul a fost făcut tocmai pentru a demonstra… credința sa în Dumnezeu.
Veciniifemeiii au declarat anchetatorilor că l-au auzit pe fratele victimei țipând:
“Cum ai putut să faci așa ceva? Era sora mea”, iar mama sa a încercat să-l liniștească spunându-i că “surioara lui se va reîntoarce duminică”.