Apar noi detalii în cazul morții chirurgului Călin Doboș. Un martor a povestit cum s-a întâmplat toată nenorocirea.
Un martor, de la locul accidentului în care chirurgul vedetelor, Călin Doboș, și-a pierdut viața, a povestit cum s-a întâmplat toată tragedia, ce a lăsat în urmă multă durere.
Bărbatul a explicat cum medicul a încercat de mai multe ori să depășească mașinile din calea lui, apoi, s-a băgat în fața unui autoturism, care circula regulamentar. Acea depășire i-a fost fatală. Medicul estetician a intrat direct într-un stâlp, în timp ce se afla pe motocicleta sa.
Martorul susține că s-a speriat atât de tare, încât a crezut că a căzut de pe Podul Basarab din Capitală, iar în acel moment a oprit mașina și a coborât să vadă ce s-a întâmplat.
„Mergeam spre podul Basarab, am trecut intersecția și omul acesta cu scuterul, am văzut că a făcut o depășire haotică, s-a băgat în fața unuia, a depășit o mașină.
A pierdut controlul și a intrat în stâlp, scuterul mergând în față. Inițial am crezut că a căzut de pe pod omul, am oprit mașina”, a povestit martorul, în direct la Antena Stars.
Acesta a continuat, spunând că medicul se deplasa grăbit de la Piața Leu, până la Podul Basarab, iar la un moment dat, scuterul s-a clătinat și s-a lovit de o bordură, după aceea de un stâlp, medicul rămânând inconștient pe șosea, iar scuterul a mai mers câțiva metri.
„El mergea haotic, haotic rău de tot. A depășit mai multe mașini și când a intrat podul Basarab, a făcut stânga-dreapta cu scuterul, s-a lovit de bordură și a rămas inconștient, s-a lovit de stâlp, iar scuterul a mers înainte”, a mai povestit martorul.
(CITEȘTE ȘI: Care au fost ultimele cuvinte pe care Călin Doboș i le-a spus Biancăi Drăgușanu: ”Nu te voi uita niciodată, prieten drag!”)
Reamintim că pe data de 26 octombrie, „chirurgul vedetelor” și-a găsit sfârșitul în urma unui accident de motocicletă. Acesta a lăsat în urmă un fiu de 19 ani și sufletele împietrite de durere ale tuturor apropiaților și membrilor familiei.