Marius Șumudică, noul antrenor principal al CFR Cluj, a declarat la conferința de presă premergătoare debutului său official pe banca ardelenilor, care se va produce în această seară, că presiunea este uriașă pe elevii săi.
„Șumi” a afirmat că toată lumea se aşteaptă ca formaţia sa să defileze cu gruparea bosniacă Borac Banja Luka, în primul tur preliminar al Champions League, însă a precizat că nu va fi deloc aşa.
„Nu mai există echipe mici în nicio competiţie. Nu mai contează că sunt din Malta, Luxemburg sau Andorra, echipele îşi vând scump pielea. Au antrenori buni, se organizează bine şi e foarte greu să le desfaci şi să le dai gol, chiar dacă tu pe hârtie pleci ca favorit. Toată lumea se aşteaptă ca CFR să defileze în acest prim tur, dar nu este aşa. Şi nu vreau să-mi creez niciun alibi. Nu vreau să copiez niciun antrenor care a fost aici şi să spun că va fi cel mai greu meci, că noi plecăm cu şansa a doua că adversarii sunt mai buni ca noi. Nu, nu voi face acest lucru niciodată. Dar jucătorii din spaţiul ex-iugoslav au sângele ăsta de luptător şi din punctul ăsta de vedere al agresivităţii ne vor pune anumite probleme. Dacă ne vom ridica la nivelul adversarilor din punct de vedere al agresivităţii şi al dorinţei de victorie, atunci putem spune că CFR Cluj este favorită. Sunt un tip cu picioarele pe pământ. E clar că va fi destul de greu să ajungem în grupele Ligii Campionilor. Nu vreau să spun imposibil pentru că la fotbal nu ştii niciodată ce se întâmplă. Aşa că poţi avea şanse cu oricine. Eu mă gândesc să avansez cât mai mult în această competiţie”, a declarat Marius Șumudică.
Diferența dintre cele două echipe este clar în favoarea campioanei României, fiind dată și de valoarea pe piață a celor două loturi. Conform site-urilor de specialitate, CFR Cluj are un lot estimat la 30 milioane euro în timp ce cel al lui Borac care atinge doar 6.75 milioane de euro. În plus, față de adversara sa, campioana României are și avantajul experienței la nivel european, motiv pentru care ne așteptăm ca „alb-vișinii” să rezolve ecuația calificării încă din meciul tur.
Echipe probabile CFR Cluj – Borac Banja Luka:
CFR Cluj: Arlauskis- Manea, Graovac, Bouhenna, Camora- Tahiri, Hoban, Sigurjonsson- Deac, Omrani, Petrila
Antrenor: Marius Șumudică
Borac Banja Luka: Pavlovic – Coric, Milojevic, Uzelac, Cosic – Brtan, Molls – Zakaric, Vranjes, Ziljkic – Moraitis
Antrenor: Marko Maksimovic