Povestea de dragoste dintre Oana Roman şi Marius Elisei nu a avut un final fericit. Cei doi şi-au aruncat cuvinte dure după separare, însă, în ultima vreme, părea că disputa s-a încheiat. Deşi fostul partener a fost rezervat în declaraţii până acum, recent a surprins cu un mesaj pe care l-a publicat în mediul online. Are legătură cu viaţa sentimentală a fostei sale soţii.
Oana Roman a vorbit în repetate rânduri despre separarea de tatăl fiicei sale. Vedeta mărturisea că a ajuns la capătul puterilor, iar din acest motiv a decis că este mai bine să îşi continue viaţa în linişte, singură.
CITEŞTE ŞI: OANA ROMAN ŞI CATINCA NU ÎŞI MAI VORBESC! CARE ESTE MOTIVUL: „I-AM INTERZIS ACCESUL PESTE TOT”
În cadrul unei emisiuni TV, fiica lui Petre Roman mărturisea că principalul motiv al despărţirii a fost lipsa de încredere. După ce a reuşit să slăbească, Marius Elisei ar fi început să o acuze pe partenera sa de infidelitate. Chiar dacă Oana Roman susține că nu s-a întâlnit cu alți bărbați, nici măcar cât au fost despărțiți, se pare că fostul ei soț nu crede acest lucru.
„Unul din motivele principale pentru care această relație, la un moment dat, nu a mai funcționat sub nicio formă a fost faptul că el niciodată nu a înțeles că eu nu i-am greșit din punctul ăsta de vedere niciodată (n.r- că nu l-a înșelat) și vreau să o spun, încă o dată, și să fie ultima oară când deschid acest subiect.
Nici măcar când am fost divorțată în acte și singură de 6 luni, eu nu am ieșit în oraș cu un bărbat. Puteam să mă mărit cu altul. Nu am avut relații, să ne înțelegem. Nu simțeam și nu mi-am dorit, nu m-a interesat subiectul, cum nu mă interesează nici acum. În cei 10 ani în care eu am trăit cu acest bărbat, din acest punct de vedere eu nu i-am greșit nici măcar o fracțiune de secundă, pe cuvântul meu. Martor îmi e Dumnezeu”, a spus vedeta în emisiunea lui Dan Capatos.
Dezvăluirile Oanei Roman au fost confirmate, recent, printr-un mesaj publicat de Marius Elisei pe contul său de Instagram. Mai exact, acesta a postat un mesaj prin care dă impresia că Oana Roman are un nou iubit și că ar fi suspectat-o, încă din perioada în care erau împreună, că are pe altcineva.
„Îți mulțumesc că mi-ai luat papuci. Îți mulțumesc că n-ai renunțat. Bătrânețea să vă prindă fericiți și sănătoși”, a scris Marius Elisei, pe Instagram.