Marius Elisei, chinuit de depresie după despărțirea de Oana Roman. Ce a spus despre implicarea fostei soacre, Mioara Roman, în procesul de divorț
Marius Elisei a căzut în depresie după despărțirea de Oana Roman, potrivit declarațiilor sale. Întrebat despre implicarea fostei soacre în procesul de divorț, afaceristul a oferit un răspuns surprinzător pentru mulți dintre fanii fostului cuplu. În plus, el a mărturisit că experiența de a locui alături de soție, fiică și Mioara Roman a fost una extrem de delicată.
Marius Elisei, chinuit de depresie după despărțirea de Oana Roman
În vârstă de 34 de ani, Marius Elisei a divorțat la notar de Oana Roman, care este cu zece ani mai mare decât el; foștii soți au semnat actele pe 15 februarie 2021, la aproape șapte ani de la cununia civilă și religioasă.
“În momentul de față, nu locuim împreună. Am decis să părăsesc casa pe 17 decembrie. Cu toate că s-a speculat că am plecat pentru una mai înstărită (n.r.: nu a fost așa). A fost o speculație că mi-am petrecut sărbătorile cu acea persoană și că sunt în culmea fericirii. (…). Sărbătorile le-am petrecut singur, în depresie. Am avut un moment. Îți dai seama, să fii singur și să pleci dintr-o casă și să te duci singur, să simți că nu te caută nimeni, că nu te vrea nimeni. Ai așa un gol, un sentiment. Două persoane m-au sunat să petrec sărbătorile cu ele, dar am zis: «Nu».
Având sentimentele pe care le aveam în momentul acela, în clipele acelea, nu aveam starea să petrec. Plus că probabil și transmiteam starea mea și stricam atmosfera. (…) Evident că (n.r.: la început) nimeni nu știa că s-a întâmplat ceva între mine și Oana și că eu eram singur. Dar, după ce s-a aflat, toată lumea m-a sunat”, a povestit afaceristul în emisiunea care rulează la Pro TV.
Marius Elisei, despre relația cu fosta soacră, Mioara Roman
În cadrul interviului, Cătălin Măruță l-a întrebat pe Marius Elisei dacă fosta lui soacră s-a împlicat în divorț, iar răspunsul acestuia a fost următorul: “Nu. În certurile noastre și în discuțiile pe care le-am avut nu s-a implicat nimeni altcineva. Nici părinții mei, nici rudele mele, nici prietenii noștri, nici familia ei”.
Ulterior, fostul soț al Oanei Roman a subliniat că nu i-a fost deloc ușor să locuiască într-o casă împreună cu trei femei din generații diferite.
“Îți dai seama, un bărbat să stea între trei femei și toate fiind dintr-o categorie diferită, a fost mai complicat. O iei ușor razna, dar nu acesta a fost motivul despărțirii”, a declarat Marius Elisei “La Măruță”.
Citește și: Marius Elisei a spus lucrurilor pe nume după divorțul de Oana Roman: “Ea a fost mai nervoasă”
Cu mai bine de o lună înainte să părăsească reședința, tânărul afacerist și Oana Roman au fost în platoul emisiunii prezentată de Cătălin Măruță, unde au răspuns la câteva întrebări “picante” în cadrul rubricii “Spui tot sau îți ia gura foc?”. Puteți viziona interviul de la începutul lui noiembrie 2020 în video-ul de mai jos.
Descoperă și: Oana Roman, taxată dur de Iulia Albu: “Cum să te pozezi cu băutură? Aspiră să fie influencer, dar are tot greșit”
Oana Roman şi Marius Elisei, părinți de fetiță
Oana Roman şi Marius Elisei s-au căsătorit pe 15 iunie 2014. La nuntă a fost prezentă şi fiica lor. Şi asta pentru că fata fostului premier al ţării a devenit mamă pe 21 februarie 2014. Maria Isabela a venit pe lume la ora 11:00, prin cezariana şi a primit nota 10 la naştere; ea a cântărit 2 kilograme şi 300 de grame. Fosta prezentatoare și afaceristul au divorțat la notar pe 15 februarie 2021.