Marius Csampar și Cristian Cioacă au fost colegi de celulă în închisoare, dar “concubinajul” dintre ei au durat o zi și o noapte. Fostul deținut nu-l suporta, sub nicio formă, pe cel condamnat că a ucis-o pe Elodia Ghinescu, astfel că a luat atitudine.
Pe YouTube, Marius Csampar a povestit, în primă fază, cum a ajuns să împartă aceeași celulă cu Cristian Cioacă. Fostul polițist i-a făcut, încă de la început, o impresie proastă celui care a comis șase crime.
“M-a scos comandantul și m-a rugat frumos, că nu are unde să-l bage, era pe PPD (punct primire deținuți, n.r.), încă nu-l băgase pe secție. Mi-a spus: ‘Csampare, uite, l-a adus pe Cioacă, n-am unde să-l bag, te rog frumos, ia-l o zi-două la tine în cameră și vedem după aia unde îi găsesc’… Acum nu știu dacă făcea intenționat, dar la cât de deștept, cult, cizelat, curat și igienic se dădea el, la pușcărie e foarte, foarte j*&%#s”, a spus Marius Csampar.
În continuare, Marius Csampar a povestit că fostul polițist nu era deloc o persoană îngrijită și că nu se comporta cum trebuie cu ceilalți colegi din cameră.
“Dormea îmbrăcat, nu se spăla, nu se descălța… Și asta pot s-o spună mulți. Foarte, foarte j*&%#s, scuipa prin cameră pe jos, stăteai la masă începea să se b&$%@*#ă… Am tăcut din gură, n-am zis nimic… Lasă-l așa, să vedem până unde merge. L-am lăsat în seara aia, s-a băgat la somn, pleoscăia în somn, se făcea că sforăie, își sufla nasul în pat. Urât, un j*&%#s și irascibil, așa, te sâcâia pe creier. Nu am zis nimic…”, a mai spus acesta.
Într-un final, Marius Csampar a luat atitudine. L-a somat pe Cristian Ciacă să plece din celulă, pentru că în caz contrar ar urma să aibă de suferit.
“A doua zi, când a venit apelul, am lăsat să treacă apelul și i-am zis: ‘băi, cumetre, oi fi tu cine oi fi, dar nu mă sperii de tine niciodată în viața mea. Îți faci bagajul, bați în ușă și te muți’… ‘Păi de ce, ce-am făcut?’… ‘Hai, bați în ușă și te muți că ești prea j*&%#s și prea scârbos. Mută-te, că dacă mai stai mult în cameră s-ar putea să zbori pe vizetă’… ‘Bine dom’le’.
Și-a făcut repede ce avea, o bocceluță, ce-și luase de la Colibași, că el venea de la apel. A bătut repede în ușă, au venit gaborii… Că ‘dom’le, ce s-a întâmplat’… ‘Te rog să mă muți că mă amenință ăsta, o dă că mă bate’… O dăduse în prăduială! Și m-a întrebat gaborul ce s-a întâmplat… ‘Da mă, eu îl bat! Dacă ăsta mai stă în cameră azi, eu îl bat. Că e nesimțit, e j*&%#s, se duce la WC și dă pe lângă și așa mai departe. Ce să-ți mai spun, hai, ia-l!’”, a povestit Marius Csampar.
Marius Csampar a ieșit din închisoare în mai 2020, după ce și-a petrecut 22 de ani în spatele gratiilor. Criminalul în serie a fost condamnat la 99 de ani de pușcărie pentru șase crime. În perioada în care a stat în detenție, el a fost coleg cu bărbați celebri, printre care se numără: Gheorghe Ștefan “Pinalti” și Dan Diaconescu.