Marius Budăi: Măsurile sociale propuse de PSD au rolul de a-i proteja pe români împotriva acestui val de scumpiri

Publicat: 30/11/2021 | 23:45

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că măsurile sociale pe care social-democrații le-au susținut și care vor duce la majorarea pensiilor, alocațiilor și indemnizațiilor pentru românii vulnerabili au rolul de a fi un scut în fața valului de scumpiri, nicidecum nu îi vor îmbogății pe cetățeni.

Acum poate ne înțelege cineva și pe noi, cei de la PSD, când am susținut extrem de tare pachetul social la crearea acestei coaliții de guvernare și le mulțumesc public colegilor liberali că au susținut pachetul social ca o minimă protecție pentru cetățenii cei mai dezavantajați”, a declarat Marius Budăi, potrivit GÂNDUL.RO.

Ministrul a subliniat că majorările de venituri propuse de PSD nu îi vor îmbogăți pe români.

Să nu își închipuie cineva că acei 10% sau 200 de lei la pensia minimă sau cei 1.200 de lei pentru pensiile până în 1.600 sau a 13-a indemnizație pentru dizabilități sau alocațiile îi vor îmbogăți peste noapte pe oameni”, a declarat ministrul Muncii.

El a precizat că persoanele dezavantajate trebuie să beneficieze de un scut împotriva valului de scumpiri.

Nu este un câștig, este un scut împotriva acestui val de scumpiri. Tot ce noi calculam și spuneam înainte de semnarea protocolului pentru crearea coaliției, iată că se dovedește. Este o chestiune care să apere puterea de cumpărare nu să o crească.

Primele documente extrem de importante a fost ordinul comun pentru plafonarea prețului la energie și rectificarea bugetară”.