Marius Budăi, anunț de ultimă oră! Legea pensiilor se schimbă radical în România
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit despre reforma pensiilor, dar și despre modificările pe care le are în plan Guvernul. Oficialul de la muncă a dat vestea mult așteptată de români, în ceea ce privește reforma pensiilor.
Luni, Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat faptul că el nu va semna niciodată ”acel procent până în 2070” și că are susținerea partidului în acest sens. Totodată, el a mai adăugat că reforma a fost deja demarată, iar contractul a fost semnat cu Banca Mondială.
”Ce nu se va găsi în reforma pensiilor pot să vă spun clar. Eu nu voi semna acel procent până în 2070. Am susținerea partidului. Eu așa ceva nu voi semna. Reforma este demarată, contractul este semnat cu Banca Mondială”, a spus ministrul Marius Budăi.
Totodată, oficialul a mai adăugat că cel târziu în săptămâna viitoare va avea un memorandum în Guvernul pentru partajarea reformei, dar și a responsabilităților cu ministerele de resort. Ministrul a mai precizat că cei din Comisie au solicitat României ca și apărarea și ordinea publică să fie menționate.
”Săptămâna asta, cel târziu săptămâna viitoare voi avea un memorandum în Guvern pentru a partaja reforma și responsabilitățile cu ministerele de resort. Comisia ne-a solicitat ca și apărarea și ordinea publică să fie trecute”, a mai spus Budăi.
Pensionarii din România vor primi 700 de lei de la stat
Tot astăzi, o anumită categorie de români a fost anunțată că va primi un ajutor din partea statului, în valoare de 700 de lei. Mai exact, șeful Canei Naționale de Pensii a menționat că persoanele care încasează venituri mai mici de 2.000 de lei vor încasa în luna iulie un ajutor de stat de 700 de lei. De asemenea, această sumă va fi trecută pe talonul de pensie.
În același timp, Daniel Baciu a subliniat într-un interviu acordat pentru România TV că ajutorul social nu va fi dat automat celor cu pensii mai mici de 2000 de lei, ci doar persoanelor cu venituri sub această sumă.
Anterior anunțului făcut de șeful CNPP, Guvernul a adoptat anterior o OUG care prevede acordarea unui sprijin financiar de 700 de lei pentru toţi pensionarii din sistemul public şi militar care au venituri de mai puţin de 2.000 de lei pe lună.
Ordonanţa de urgenţă a fost iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale și prevede acordarea acestui ajutor o singură dată, în luna iulie 2022, pentru aproximativ 3.300.000 de pensionari afectaţi de creşterea preţurilor la utilităţile publice şi bunuri de consum, în special hrană, aflaţi în risc de excludere socială.
VEZI ȘI: NOI DETALII DESPRE MAJORAREA PENSIILOR. CE DECIZIE A LUAT GUVERNUL