Marius Baciu încrezător în salvarea de la retrogradare după ce l-a învins pe Adi Mutu!

Publicat: 28/04/2018 | 12:25
Cu trei victorii în acest play-out al Ligii I, formația Juventus București are șanse mari de a evita retrogradarea șa finele acestui sezon. Victoria cu FC Voluntari, scor 1-0, i-a adus pe elevii lui Marius  Baciu mai aproape de realizarea acestui obiectiv.

Tehnicianul susține că elevii săi ar fi putut obține mai multe puncte în acest play-out dacă ar fi fost mai atenți.

„Cred că puteam mai mult dacă nu ne credeam prea fotbalişti în celelalte meciuri. Pentru că am reuşit meciuri bune primele trei echipe din play-out. Eram obligaţi să ne facem treaba aşa cum putem noi mai bine. Nu cred că avem suficientă calitate să jucăm pe ataca poziţional. Cel puțin deocamdată. Dar, cu un joc simplu şi cu o bună organizare am reuşit să câştigăm astăzi. A fost un meci cu o încărcătură foarte mare deoarece veneam după trei înfrângeri cu echipe. Am încercat să le aduc aminte de meciurile pe care le-am făcut cu Dinamo, cu FC Botoşani… Dacă se poate în acele meciuri, de ce să nu putem şi cu adversari mai slabi cotaţi?”, a declarat Marius Baciu.

Cu cele trei puncte câștigate pe terenul formației FC Voluntari, Juventus București a ajuns la 16 puncte acumulate și a părăsit ultimul loc al clasamentului pe care se află acum ACS Poli Timișoara.

 

Programul etapei a VII-a din play-out

FC Voluntari- Juventus București 0-1

sâmbătă, 28 aprilie

ora 18:00 ACS Poli Timișoara- Concordia Chiajna

duminică, 29 aprilie

ora 17:30 Gaz Metan Mediaș- FC Botoșani

luni, 30 aprilie         

ora 18:00 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe- Dinamo București

 

Clasament play-out

1 Dinamo Bucureşti 6 5 0 1 13-5 35

2 FC Botoşani 6 2 3 1 4-3 29

3 FC Voluntari 7 2 1 4 7-10 21

4 Sepsi Sf. Gheorghe 6 2 4 0 11-8 20

5 Concordia Chiajna 6 1 2 3 5-8 19

6 Gaz Metan Mediaş 6 3 1 2 9-8 18

7 Juventus Bucureşti 7 3 1 3 5-8 16

8 ACS Poli Timişoara 6 0 2 4 3-7 16