Juventus Bucureşti a încheiat seria partidelor de verificare susţinute în pregătirea noului sezon cu o victorie, scor 3-1 în faţa divizionarei secunde Metaloglobus Bucureşti. Echipa antrenată de Marius Baciu s-a impus graţie dublei reuşite de fostul atacant al FC Botoşani, Robert Elek, şi a golului marcat de Raba Rabei, un fotbalist algerian, care a fost împrumutat până în vară de la Amiens.
Pentru formaţia gazdă a redus din handicap Andrei Voican.
În testul contra divizionarei secunde, Marius Baciu a mizat pe formula Drăghia – C. Petre, Wallace, Leca, Fl. Ştefan – Balgiu – Drăghici, Simion, Acolatse, C. Ciobanu – Elek, după pauză la Juventus intrând şi Stoian, Dima, Sălcianu, D. Popescu, Fotescu, Rabei şi M. Constantinescu. „Aş mai fi avut nevoie de două săptămâni pentru a pune totul la punct înaintea startului. Vom încerca să scoatem maximum de la fiecare meci pentru că sperăm în continuare la salvarea de la retrogradare”, a declarat Marius Baciu, antrenorul principal al formaţiei Juventus Bucureşti.
În altă ordine de idei, Robert Elek care a semnat cu Juventus Bucureşti un angajament valabil până în vară a declarat că nu are de luat nicio revanşă faţă de FC Botoşani în meciul de duminică. „Nu va fi deloc ciudat să joc împotriva FC Botoşani. Nu am de luat nicio revanşă, pentru că nu am nimic de demonstrat nimănui. Tot ce vreau este să arăt că nu sunt un jucător terminat şi că mai pot juca fotbal”, a declarat Elek.
După 22 de etape scurse din acest campionat, Juventus Bucureşti se află pe ultimul loc, adunând doar nouă puncte, cu şase mai puţine decât echipele de pe locurile 12 şi 13, Gaz Metan Mediaş şi Sepsi Sfântu Gheorghe.
Cristi P.