Marisa Paloma, de urgență la spital! I s-a spart timpanul: ”Încerc să fiu calmă!”

Publicat: 08/08/2024 | 21:45

Marisa Paloma a ajuns de urgență la spital, după ce i s-a spart timpanul. În timp ce micuța ei se juca, fosta concurentă de la Kanal D a fost accidentată cu un dispozitiv pentru masajul capilar. În urma incidentului, tânăra a ajuns la o unitate medicală. În spațiul public, a relatat cele întâmplate și a tras un semnal de alarmă. Iată detaliile mai jos!

Marisa Paloma a ajuns de urgență la spital. Fosta concurentă de la Bravo, Ai Stil! s-a confruntat cu o situație care a necesitat atenție medicală rapidă. În timp ce fiica sa se juca, a accidentat-o pe fosta concurentă cu un dispozitiv pentru masajul capilar. Atunci, i-a fost perforat timpanul. S-a îndreptat rapid către unitatea medicală, acolo unde a primit îngrijiri de specialitate. În spațiul public, a relatat situația și i-a avertizat pe părinți să aibă grijă cu ce obiecte se joacă cei mici.

Vezi și Marisa Paloma, din nou gravidă?! Imaginile care au dat-o de gol: ”Vine bebe 2”

Vezi și  Atinge milionul de euro! Cum face banii pe bandă rulantă concurenta de la ”Bravo, ai stil!”

Marisa Paloma și-a perforat timpanul

Fosta concurentă de la Kanal D nu s-ar fi gândit vreodată că va avea timpanul spart. Recent, când micuța ei se juca în proximitate, a accidentat-o, din greșeală, cu un dispozitiv care i-a perforat timpanul. Fosta concurentă a tras un semnal de alarmă în rândul părinților, cu dorința ca alte persoane să nu treacă prin aceeași situație.

„Pentru cine nu a aflat de pe Instagram, Iris mi-a perforat timpanul. Mi-a spart timpanul cu o chestie de masaj capilar. Dragi părinți, aveți grijă să scăpați de accesoriile astea sau cel puțin să nu le lăsați la îndemâna copiilor, pentru că vă pot răni pe voi, așa cum s-a întâmplat la mine, sau se pot răni pe ei. Iris își mai făcea și singură pentru că a văzut la noi. Nu am considerat că putea fi un așa pericol, dar uite că se poate. Trebuia să fiu mult mai atentă”, a spus Marisa Paloma pe rețelele de socializare.

A mers la doctor, acolo unde fosta concurentă de la Bravo, Ai Stil! a primit îngrijiri medicale. La finalul lunii august se va întoarce pentru un alt control medical, pentru a vedea cât de mare este, de fapt, fisura. Medicul i-a prescris un antibiotic pentru 10 zile. Nu se cunoaște, încă, dacă va fi nevoie de vreo operație. Sper că își va recăpăta auzul după ce se va vindeca.

„Am fost la spital. Din păcate, domnul doctor nu a putut să-mi spună dacă fisura e atât de mare încât să necesite construcția timpanului. Undeva pe la finalul lunii o să merg iar la control să vedem. Momentan, mi s-a recomandat să iau antibiotic timp de zece zile, pastile și antibiotic local câte două picături pe zi. Senzația e foarte neplăcută că mi-a fost afectat auzul. Înțeleg că nu e vorba doar de o microfisură pentru că mi-a curs mult sânge. Sper că nu nevoie de operație, iar auzul meu își va reveni în șase luni, un an. Încerc să fiu calmă și să nu mă stresez”, a mai relatat fosta concurentă de la Kanal D.

Sursă foto: Instagram