Mario Iorgulescu, pus oficial sub acuzare în dosarul accidentului rutier
Mario Iorgulescu, fiul președintelui LPF, a fost pus – oficial – sub acuzare în dosarul accidentului rutier în urma căruia un bărbat și-a pierdut viața. Accidentul a fost provocat chiar de Mario Iorgulescu, acesta aflându-se sub influența alcoolului și a unor substanțe interzise.
Procurorii italieni au fost cei care i-au adus la cunoștință lui Mario Iorgulescu decizia în dosarul accidentului de pe Șoseaua Chitilei din București, în urma căruia un bărbat de 25 de ani și-a pierdut viața.
”Sunt trei variante: fie va fi audiat prin comisie rogatorie, fie procurorii români se duc acolo și îl audiază pe Mario Iorgulescu – evident, și dacă starea acestuia permite asta – sau se așteaptă ca Mario să se însănătoșească, să vină în România și să fie audiat aici”, a explicat Roxana Ciucă la antena3.ro.
Mutarea s-a făcut pe semnătura familiei Iorgulescu
După accident, Mario Iorgulescu a fost transferat de familie de la Spitalul Elias la o clinică din Milano. Mario Iorgulescu a fost transferat cu ajutorul unei aeronave, dotată exact ca o ambulanță, luni, 23 septembrie, la Clinica San Raffaele, una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate din Europa. Mutarea s-a făcut pe semnătura familiei Iorgulescu, pentru că medicii de la Spitalul Elias nu le-au recomandat asta celor doi părinți greu încercați de soartă.
Oamenii legii au fost furioși din cauză că reprezentanții conducerii spitalului nu i-au anunțat în privința transferului lui Mario Iorgulescu, scrie Antena 3. Drept urmare, procurorii au trebuit să trimită un ordin european de anchetă, prin care i-a fost adus la cunoștință lui Mario Iorgulescu că este suspect în dosarul deschis.