Marina Voica s-a destăinuit: „Vreau să mă vindec de această boală”. La 81 de ani, face lucruri pe care tinerii le refuză cu desăvârşire
Artista cu origini ruseşti şi-a deschis uşa casei pentru o echipă jurnalişti de la „Vorbeşte Lumea”. În cadrul interviului, Marina Voica a vorbit despre pasiunea pe care o are de a-şi cumpăra haine şi de a-şi crea totodată. Şi, surprinzător pentru mulţi, vedeta face cumpărături pe Internet la 81 de ani.
„Tot timpul îmi cumpăr haine. Eu urăsc lucrurile scumpe. (…). Vreau să mă vindec de această boală (n.r.: de a cumpăra haine des). (…). Da, ţin foarte mult la lucrurile mele, pentru că îmi aduc fericirea. (…). Asta, de exemplu, eu am aplicat-o aici, pe rochia asta. Eu sunt şi croitoreasă. Da, fac cumpărături online.„, a mărturisit Marina Voica în cadrul emisiunii „Vorbeşte Lumea”.
Celebra cântăreaţă a mărturisit că îi place mult să conducă şi că a învăţat asta de la soţul ei, care avea mereu emoţii când ea era la volan, pentru că are un stil de condus sport. În plus, Marina Voica a dezvăluit că nu ascultă niciodată muzică în maşină, explicând că are un respect prea mare pentru această artă.
„Da, da, îmi place să conduc. (…). Eu când am luat carnetul, soţul meu avea emoţii. El m-a învăţat să conduc. Eu nu ascult muzică atunci când sunt în maşină, pentru că o respect prea mult. (…). Eu ascult muzică atunci când sunt în casă, când am o anumită dispoziţie – o dau tare. (…). Am condus şi tanc.”, a mai spus vedeta.
Marina Voica este o cântăreaţă română de origine rusă. Ea s-a născut pe 3 septembrie 1936 (vârsta 81), în Ivanovo, Rusia. Genul pe care îl abordează este muzica uşoară.