Marina Voica nu se dezlipește de o iconiță primită de la Corina Chiriac: ”Spun cu toată inima și mi se împlinește!”
Invitată în cadrul podcastului Altceva cu Adrian Artene, Marina Voica, una dintre cele mai mari vocii ale muzicii românești, a făcut dezvăluiri neștiute de nimeni. Printre altele, solista în vârstă de 87 de ani a vorbit și despre unul dintre cele mai dragi cadouri pe care le-a primit de-a lungul timpului. Mai exact, artista a povestit despre faptul că nu se dezlipește de o iconiță primită de la Corina Chiriac.
Marina Voica a fost invitata ultimului episod al podcastului Altceva cu Adrian Artene, difuzat pe data de 30 martie 2024. Artista în vârstă de 87 de ani a dezbătut mai multe subiecte, printre care credința pe care o are în Dumnezeu, dar și mai multe experiențe pe care le-a trăit de-a lungul vieții. Mai mult, solista a dezvăluit că și-a pregătit deja în detaliu înmormântarea și a mărturisit motivul real pentru care nu a avut copii.
Marina Voica este una dintre cele mai importante și îndrăgite soliste de muzică ușoară din România. Artista în vârstă de 87 de ani s-a născut pe 3 septembrie 1936 în Rusia, la Ivanovo și face parte din generația de aur a muzicii pop-soul românești. Mai mult, artista este o stea a emisiunilor de divertisment profesionist.
Marina Voica nu se dezlipește de o iconiță primită de la Corina Chiriac
În cadrul podcastului Altceva cu Adrian Artene, solista în vârstă de 87 de ani a mărturisit că nu se mai dezlipește de o iconiță pe care a primit-o de la Corina Chiriac. Marina Voica este o persoană foarte religioasă, mărturisind că de fiecare dată când i-a vorbit, icoana primită în dar i-a răspuns.
„Eu am în casă numai icoane. Am acolo Sfânta Marina, că știi că există Sfânta Marina pe 17 iulie, ziua în care s-a născut și Octavian, de acolo am aflat. Am de la Corina Chiriac o iconiță așa de carton. Ea (Corina Chiriac) e foarte credincioasă, că e armeancă și armenii sunt foarte credincioși. Și am vorbit cu ea pe tema de credință, cum vorbim și acum, și mi-a spus «Marina, cum poți să faci să nu mă uiți? Uite eu îți dau ție această chestie, ține-o la tine». Știi cum s-a făcut asta, zdreanță aproape. Eu o țin pe lângă pat. Tu știi cum mă ajută pe mine? Și o pun așa, (arătând spre piept), dar cu toată inima spun ce-mi doresc și mi se împlinește! Aproape întotdeauna. Dar nu o folosesc prea des”, a povestit Marina Voica la podcastul Altceva cu Adrian Artene.
INTERVIUL COMPLET CU MARINA VOICA ÎL PUTEȚI URMĂRI AICI
Citește și: MARINA VOICA, POVESTEA UNEI VIEȚI CA UN TANGO LA CEAS DE SEARĂ | EXCLUSIV LA ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
This browser does not support the video element.