Marina Dina, momente grele după nașterea gemenilor: „Aveam efectiv halucinații”
Marina Dina și-a dorit enorm să devină mamă, iar în 2017 visul i s-a îndeplinit. Fosta asistentă TV a născut gemeni, însă sarcina a fost una destul de dificilă. Se pare că viața ei s-a schimbat complet după ce micuții au venit pe lume. În cadrul unui interviu recent, șatena a povestit prin ce momente grele a trecut.
Marina Dina se consideră, în prezent, o mamă fericită, are doi copii minunați, o fetiță și un băiețel, însă drumul pe care l-a avut de parcurs până în prezent nu a fost deloc ușor. Fosta asistentă a lui Mihai Morar a apelat la fertilizare în vitro și alte tratamente pentru a rămâne însărcinată. Perioada de după a fost una complicată, însă nașterea i-a provocat o adevărată traumă.
Gemenii șatenei au venit pe lume înainte de termen, la 35 de săptămâni, iar pentru Marina nu a fost simplu, pentru că micuții au avut o mulțime de probleme.
De dragul celor doi copii, vedeta a renunțat la cariera în televiziune și și-a dedicat tot timpul familiei sale. Anul acesta, micuții împlinesc 6 ani, iar pentru Marina sunt fericirea ei supremă.
„Eu renunțasem în totalitate la carieră, la tot ce făceam pe partea profesională. Eu eram mamă și cam atât. (…) Copiii mei nu au fost ușor de crescut. În continuare nu este ușor. Sunt gemeni, s-au născut prematur. În general, copiii care se nasc prematur au ceva probleme de sănătate, dar nimic grav. Eu, efectiv, până la trei ani mă trezeam de 20 de ori pe noapte. Copiii mei până la trei ani nu dormeau”, a dezvăluit Marina Dina, la Antena Stars.
Marina Dina: „Aveam efectiv halucinații”
În continuare, Marina Dina a povestit că oboseala aproape a răpus-o, ba chiar la un moment dat începuse să aibă halucinații. Cu toate acestea, șatena spune că și-ar dori să aibă 5 copii și că nu ar ezita să devină mamă din nou. Până atunci, pentru că micuții săi au mai crescut, își ocupă timpul și cu proiectele profesionale.
„Eu eram zombie, aveam efectiv halucinații la un moment dat de oboseală. Șase ani. (…) Aș mai face (n.red. copii) pentru că eu mă vedeam mamă a cinci copii. Nu a fost traumă (n.red. problemele cu cei mici) pentru că ei compensează toată oboseala. Sunt minunați. E solicitant. Au început să crească și eu mi-am dorit să fac ceva și pentru mine pe partea profesională”, a adăugat Marina Dina pentru sursa citată.