Marina Dina, jucăușa asistentă TV, disperată să revină pe “sticlă”. Bate la ușile Pro TV și Antena 1!
Chiar dacă a ales un alt drum, fostei asistente TV Marina Dina îi e dor să ajungă iar în lumina reflectoarelor. Aceasta ar accepta orice proiect drăgut, după cum însăși a mărturisit în exclusivitate pentru CANCAN.RO. Chiar dacă i-ar fi greu să stea departe de copii, ea ar merge la Survivor sau America Express, show-uri pe care le consideră o provocare interesantă. Altfel, blondina e nevoită să ia toată viața medicamente, din cauza unei afecțiuni în urma căreia a rămas fără glanda tiroidă.
De ani buni, Marina Dina a ieșit din lumina reflectoarelor. Fosta asistentă TV a renunțat la job-ul și preocupările sale după ce a devenit mamă, pentru a se dedica creșterii celor doi copii. În prezent, chiar dacă a ales un alt drum, aceasta nu ne-a ascuns însă că și-ar dori un proiect drăguț în televiziune. Ar participa la Survivor sau America Express, show-uri pe care le consideră o provocare interesantă.
„Nu-mi doresc nimic în mod special. Mă mai gândesc așa, când văd un proiect TV drăguț că mi-ar fi plăcut să fiu acolo. Nu aș zice nu, dar vreau să merg în direcția pe care mi-am ales-o. Momentan e ok. Vom vedea pe viitor.
Aș accepta să particip la Survivor sau America Express, deși mi-ar fi greu fără copii atâta timp. Acolo trebuie să stai destul de mult. Dar mi se pare interesant, e o provocare. Stau bine cu pregătirea fizică, dar sunt alte condiții acolo care te solicită”, a declarat Marina Dina în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
„Voi lua medicamente toată viața”
Fosta asistentă TV nu ne-a ascuns, totodată, faptul că este nevoită să ia toată viața medicamente din cauza unei afecțiuni în urma căreia a rămas fără glanda tiroidă:
„Am grijă să fiu ok. Nu am probleme cu greutatea. Deși, nemaivând tiroidă, mi-e destul de ușor să mă îngraș. Am scos-o pe toată. Jumătate la 19 ani, iar acum doi ani restul. Aveam niște noduli foarte mari. Chiar atunci am decis să mă apuc de yoga. Când am văzut că nu sunt bine, mi-am zis că trebuie să schimb ceva în viața mea. Am grijă ce consum și fac mișcare. Încerc să stau departe de lucruri nesănătoase, de dulciuri. Dar dacă mi-e poftă mănânc. Voi lua însă medicamente toată viața”.
Cu ce se ocupă în prezent
În prezent, Marina Dina lucrează la o clinică de înfrumusețare. O perioadă, a fost și profesoară de yoga. Mai face acest sport doar individual, pentru confortul său.
„Yoga fac doar personal, nu am mai predat, pentru că m-am mutat la clinică. În cabinetul esteticianului merg doar pentru intervenții non-invazive, pentru calitatea pielii. De ceva timp, fac și un curs de nutriție. Se potrivește pentru pasiunea mea pentru sport!”, ne-a mai spus aceasta.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.