Marilia Mendonca, una dintre cele mai iubite artiste, a murit după ce avionul privat în care se afla s-a prăbușit. Cântăreața avea doar 26 de ani
Una dintre cele mai iubite artiste, în vârstă de 26 de ani, a murit după ce avionul privat în care se afla s-a prăbușit. Vestea a șocat o lume întreagă!
Cântăreaţa Marilia Mendonça, în vârstă de 26 de ani, a murit după ce avionul privat în care se afla s-a prăbuşit în statul Minas Gerais. Vedeta stilului sertanejo, un gen muzical apropiat de country şi foarte popular în Brazilia, se afla în aeronavă alături de producător, unchiul ei şi doi piloţi.
Din păcate, niciunul dintre ei nu a supraviețuit. Potrivit primelor informații, cauza accidentului aviatic ar fi fost coliziunea cu o antenă. Mendonca, care avea un fiu în vârstă de doi ani, urma să susțină un concert vineri seară în orașul Caratinga, la 12 km de locul accidentului. Chiar înainte de accident, artista a publicat pe reţelele de socializare un videoclip în care se pregătea să se îmbarce în avion, anunţând „un weekend de spectacole”.
Vestea morții sale a căzut ca un trăsnet, iar multe celebrități și-au exprimat regretul pe rețelele de socializare: „Refuz să cred, refuz”, a scris pe Twitter Neymar. „Plâng. Nu pot să cred”, a reacţioant şi muzicianul Caetano Veloso. Preşedintele Jair Bolsonaro a făcut elogiul „uneia dintre cele mai mari artiste a generaţiei sale”.
Anul trecut, din cauza pandemiei de coronavirus, ea a susținut o serie de concerte online. Unul dintre ele a stabilit recordul celui mai urmărit live stream din lume, cu 3,3 milioane de spectatori pe YouTube.