Mariana, femeia pentru care Irinel Columbeanu a făcut o mare pasiune: „A spus că-și dorește o familie împreună cu ea”
Irinel Columbeanu avea o slăbiciune pentru femeile frumoase încă de pe vremea când era mare crai. S-a iubit cu femei celebre, însă puțini sunt cei care știu de pasiunea pe care o făcuse pentru Mariana, un fotomodel renumit și colegă cu Romanița Iovan, cea care i-a fost parteneră timp de aproape 10 ani.
Pe vremea când făcea furori printre cele mai renumite fotomodele din România, lui Irinel Columbeanu i-a căzut cu tronc un manechin de la Centrala Tricotajelor. Pasiunea pentru femeile înalte și frumoase, dar și faptul că nu avea arici la buzunar, l-au propulsat rapid pe fostul milionar de la Izvorani în patul celor mai râvnite celebrități.
Cine este Mariana, fotomodelul de care Irinel Columbeanu a fost îndrăgostit
Cu toate acestea, printre femeile celebre pe care le-a avut alături, tânărul Columbeanu s-a îndrăgostit de Mariana, colega Romaniței Iovan. Fostul milionar nu a mai avut ochi pe altcineva și s-a ținut luni de zile după tânărul fotomodel. Îndrăgostit până peste cap, chiar ar fi afirmat că ea este marea iubire a vieții lui și că își dorește o familie cu ea. Mariana s-a lăsat greu cucerită, însă Columbeanu știa cum să pună problemă și cum să-i intre în grații unei femei. Micile gesturi au făcut diferența.
„Pe vremea aceea, Irinel Columbeanu nu era cuceritorul de astăzi. Nu prea avea încredere în el şi întotdeauna le cerea sfaturi prietenilor înainte să intre în vorbă cu o femeie. Când îndrăznea însă, le impresiona mai mult prin timiditate, o aparenţă sinceritate şi, s-o spunem p-aia dreapta, bani. Nu avea arici la buzunar şi ştia ce băuturi să comande ca să impresioneze.
O dată a adus două sticle de vin extrem de scumpe, de la celebrele podgorii franţuzeşti, Romanee Conti. Asta când era îndrăgostit lulea de Mariana, un manechin de la Centrala de Tricotaj, după care s-a ţinut luni întregi. Spunea la un moment dat că e iubirea vieţii lui, că-şi doreşte o familie cu ea”, a spus un fost amic de-al milionarului pentru wowbiz.ro.
Ulterior, lanțul de iubire s-a destrămat rapid, iar Romanița Iovan avea să-i ia locul Marianei. De altfel, cele două erau colege pe podiumul prezentărilor de modă. Cei doi au fost împreună aproximativ 10 ani până în anul 1996, atunci când afaceristul a cunoscut-o Anna Lesko.
Irinel Columbeanu s-a iubit cu Miss România 2004
Fostul om de afaceri de la Izvorani nu s-a ferit niciodată să vorbească despre trecutul său și despre marile lui iubiri. S-a iubit vreme de 8 ani cu Anna Lesko și înainte de a o cunoaște pe Monica Gabor, cea care avea să devină mama unicului său copil, a avut o relație cu Gabriela Botezatu, Miss România 2004.
Potrivit informațiilor din cea de-a doua carte scrisă de fostul afacerist, ”Apofenia”, cei doi au fost la un pas de căsătorie, însă tânăra de 19 ani nu s-a simțit pregătită să-și întemeieze o familie.
„O remarcă pe Gabriela când se duseră odată, cu toate fetele, să mănânce la prânz sus, în Poiana Brașov, la Coliba Haiducilor, beneficiind de o pauză mai lungă. Ea se nimeri să se așeze lângă Ili pe bancheta de lemn de la masa lungă, tot pe lemn, pusă afară. Avea dinții frumoși și un zâmbet pe care îl găsea câteodată misterios. Mai mult atrăgea, însă, ușoara grimasă pe care o făcea când se chinuia să accentueze începutul unor cuvinte, fără vreun tipar anume. Află că avea 19 ani și era din Suceava.”, se arată în cartea lui Irinel Columbeanu.