NEINTERESATI. Cuplul Belu-Bitang a refuzat milioane de euro, pentru a ramane in Romania Desi ca e in criza de sfetnici, presedintele Traian Basescu era sa mai treaca un nume greu pe lista consilierilor prezidentiali care au parasit Cotrocenii in ultimii patru ani. E vorba de Mariana Bitang, consilier prezidential pe probleme de promovare a sportului. Aceasta, impreuna cu alt fost consilier prezidential, Octavian Belu, a efectuat, recent, o vizita in Orientul Mijlociu, in Qatar, la invitatia seicilor din Doha, cei care incearca sa dea o noua imagine sportului din aceasta parte de lume. In cadrul discutiilor, Belu si Bitang, cei mai titrati antrenori din istoria gimnasticii, au primit, conform unor surse cotroceniste, o oferta financiara uriasa (se vorbeste de cateva milioane de euro) in schimbul acceptului de a superviza dezvoltarea sporturilor – nu doar gimnastica, dar mai ales ea – din statul respectiv. Spre norocul lui Basescu, nici Belu, nici Bitang nu au fost tentati de oferta, motivul principal fiind imposibilitatea adaptarii intr-o tara araba, atat de diferita de Romania. (B.I.)