Mariana a fost răpită și violată 10 ani. Legătura înfiorătoare cu Gheorghe Dincă

Publicat: 27/08/2019 | 10:42
Mariana a fost răpită și violată 10 ani.

Timp de 10 ani de zile, o româncă a trecut printr-un calvar greu de descris. Drama ei a început în momentul în care a acceptat să lucreze pentru un bărbat care a declarat, inițial, că dorește o îngrijitoare pentru mama lui. Totul s-a petrecut în Italia, iar asemănările cu cazul crimelor din Caracal nu pot fi neglijate, cel puțin în faza de început a acestei întâmplări nefericite.

Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu au fost sechestrate de ”Monstrul din Caracal”, numai că – așa cum a declarat acesta în fața criminaliștilor – a trecut un scurt interval de timp până când tinerele au fost ucise. În cazul fetei din Italia, scenariul s-a desfășurat asemănător, numai că acest coșmar traumatizant a ținut 10 ani. Mariana a fost sechestrată de italianul respectiv într-o baracă, violată și bătută fără milă. Mariana declară că a trăit într-o permanentă teroare, că a încercat să scape, însă a fost prinsă de agresor, iar coșmarul a continuat.

”Acum să zicem că sunt bine. Și eu și copiii. M-am angajat să îi fiu îngrijitoare pentru mama lui. Bărbatul o bătea ca să moară mai repede. Am fost de față. O lovea cu pumnii și picioarele. Erau condiții inumane. Am încercat să intervin, dar m-a bătut și pe mine. Am aflat că de fapt femeia era soția lui și era bolnavă de cancer. El m-a violat mereu. S-a întâmplat de când am venit în casă. N-am avut niciun contact cu exeriorul, sigilase și ferestrele. Am încercat să scap la un an de la nașterea primului meu copil, dar eram la etajul patru cu ferestrele sigilate, cu gratii puse. Am găsit geamul de la baie deschis într-o zi, am făcut o coardă din cearceafuri ca să pot să plec, dar m-a prins. M-a bătut rău, apoi mi-a bagat cearceaful în gură. Am trăit în teroare”, a spus femeia pentru antena3.ro.