Marian Rada: „Vreti sa jucati la Rapid, invatati limba romana!”

De: Cancan
Publicat: 15/01/2009 | 00:00

NATIONALIST. Marian Rada i-a luat tare pe fotbalisti imediat ce a fost numit antrenor principal Antrenorul le-a transmis strainilor din lotul „alb-visiniilor” sa se puna cu burta pe carte si sa invete limba romana, daca au pretentii sa imbrace tricoul formatiei de langa Podul Grant. Razvan Scarlat Cuplul Manea-Rada si-a intrat deja in paine. Imediat cum au fost confirmati ca director tehnic, respectiv antrenor principal, fostele glorii rapidiste i-au convocat pe fotbalisti la o sedinta. Cei vizati au fost strainii, carora li s-a transmis clar ca era Peseiro, cand la antrenamente se vorbea in principal limba portugheza, a apus. Astfel, Spadacio, Fernandes sau Claudio Mejolaro „Pitbull” au fost instiintati de Marian Rada ca singura limba care se va vorbi la sedintele de pregatire va fi romana. „Le-am transmis clar sa se puna cu burta pe carte si sa invete limba noastra. Asta daca vor sa joace in continuare la Rapid. Trebuie sa respecti tara in care joci, de unde iti iei bani, asa este normal. Eu ma voi adresa fotbalistilor in romana, iar daca nu vor intelege, ii va ajuta Ciprian Panait, fostul translator al lui Peseiro”, a spus Rada pentru Cancan, care a mai adaugat ca Pierre Boya a revenit la sentimente mai bune fata de Rapid si sunt sanse mari ca fotbalistul sa continue in Giulesti.