Marian Nistor (76 de ani) își încearcă norocul în alt domeniu. După ani la rând în care a făcut spectacol cu muzica Savoy, artistul urmeasă să lanseze primul său volum de poezii.
Creațiile sunt dedicate soției sale, Dorina Paraschiv Nistor, dar și pentru publicul său. Volumul este intitulat “Eternul feminin”.
“Sunt poezii de sine stătătoare, dar și texte de melodii, majoritatea sunt dedicate soției mele. Poezii ce ne-au păstrat fericirea și dragostea dincolo de vârstă și care au asigurat-o și o asigură pe soția mea de iubire necondiționată din partea mea.
Cartea va fi însoțită de un dublu CD, le voi lansa în curând, la începutul anului viitor. Am iubit întotdeauna poezia, cea mai profundă formă de exprimare a iubirii. Am încercat întotdeauna să le combin, așa reușesc să creez emoții. De multe ori mă pierd în poeme”, a declarat Marian Nistor pentru libertatea.ro.
Recent, Marian Nistor a lansat două noi albume, , ”Doi colindători romantici” și ”Nimeni nu ne desparte”.