Marian Mexicanu și femeia care i-a cucerit inima, Ana, au avut parte de o nuntă de vis! Cei doi și-au botezat și fetița în aceeași zi! Vă prezentăm imagini spectaculoase de la dublul eveniment! Miriam a fost creștinată în una dintre cele mai emoționante zile din viața părinților ei.
Totul s-a schimbat radical în viața lui Marian Mexicanu de când o are alături de el pe Ana, femeia care i-a pus inima pe jar.
Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și mereu au visat să se căsătorească într-un cadru spectaculos, așa că pus la punct totul cu lux de detalii.
Când era mai potrivit ca fiica lor să devină creștină dacă nu în ziua în care ei au spus marele „da” în fața altarului?
Alături de ei au fost în această zi specială cele mai dragi persoane. Toată lumea s-a distrat pe cinste la eveniment. La scurt timp după nuntă și botez, Marian Mexicanu a ținut să mulțumească divinității pentru tot ce are în viață.
Se consideră un bărbat împlinit pe toate planurile, dar mai ales pentru că sunt bine și sănătoși copiii lui.
„Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce mi-a oferit. Nu am cuvinte, sunt un om împlinit, pentru că sunt copiii mei, sănătoși, eu sunt bine cu Ana Maria, suntem fericiți”, a declarat Marian Mexicanu, pentru Antena Stars.
Bineînțeles că ținutele purtate de Marian Mexicanu și soția lui au fost pe măsura dublului eveniment. Partenera lui a avut o rochie de mireasă spectaculoasă, un colier elegant, iar pe cap a purtat o coroniță cu diamante.
Nici Marian Mexicanu nu s-a lăsat mai prejos. El a optat pentru o ținută mai clasică, așa că a purtat un costum negru, cămașă albă și papion.
Și micuța Miriam a avut o apariție de zile mari. Fiica lui Marian Mexicanu a fost îmbrăcată cu o rochiță albă.