Marian Godină, mărturisiri despre întâlnirea cu Traian Berbeceanu: ”L-am cunoscut la Deva, când mi s-a oferit…”

De: Cancan
Publicat: 04/07/2017 | 18:57

Marian Godină a postat pe o reţea de socializare un mesaj în care vorbeşte despre întâlnirea cu Traian Berbeceanu, fostul sef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia.

Godină a mărturisit că nu a avut niciodată curajul să-l întrebe prin ce a trecut, însă a vrut mereu să-i propună să scrie o carte, dar i-a fost ruşine.

”L-am cunoscut pe Traian Berbeceanu la Deva, când mi s-a oferit onoarea de a-i înmâna diploma galei „Premianţii fără premii”. Mă simţeam prost şi îmi era ruşine de dumnealui pentru că lumea ne compara. Nu suntem de comparat. Eu am fost şicanat de nişte şefi şi mi s-a închis pagina de Facebook. Un fel de caca maca pe lângă ce i s-a întâmpat dumnealui.
I-au luat unii libertatea. A fost arestat, umilit, pus la încercări extrem de grele, dar nu s-a lăsat doborât şi a ieşit cu capul sus din asta.
Eu sunt un subofiţer de circulaţie căruia îi tremură izmenele iarna în intersecţie, dumnealui e ofiţer la BCCO. Mai dau şi eu de hoţi şi aşa zişi interlopi, dar el are de-a face mereu cu speţe pe care eu le văd doar în filme.
Nu am îndrăznit niciodată să îl intreb prin ce a trecut, dar mi-a trecut prin cap să îi propun să scrie o carte însă mi-a fost ruşine să îi zic.
Într-o zi m-a sunat şi mi-a spus ce vrea să facă.
Eram entuziasmat ca un copil. Nu numai că se hotărâse să scrie o carte, dar era deja pe terminate. Am fost mândru de mine că un om ca el a avut atâta incredere în mine incât mi-a zis că îmi va trimite capitol cu capitol, pe măsură ce le va scrie, ca să îmi dau cu părerea. Nu mi-am dat cu nicio părere pentru că nu am vrut să îi schimb în niciun fel stilul şi trebuia să rămână autentic. Oricum nu aş fi avut ce să îi reproşez. Nu ştiu dacă scria capitolele noaptea, dar ştiu că dimineaţa mă trezeam cu un capitol nou şi abia aşteptam să îl citesc la cafea. Dacă aţi citit „Flash-uri din sens opus”, pot spune că după cartea lui Traian Berbeceanu, a mea va trece la pitici. Acolo sunt lucruri cu adevărat tari care m-au ţinut cu sufletul la gură şi, pe măsură ce citeam, imaginaţia mă ajuta să vizionez cel mai bun film poliţist pe care l-am văzut vreodată.
Felicitări, Traian Berbeceanu.
P.S. Vă zic acum ce nu mi-a plăcut la carte: nu îmi place să citesc cărţi electronice, aşa că abia aştept cartea în format tipărit.
Fragmente din cartea „Radiografia unei mârşăvii judiciare” le găsiţi la Traian Berbeceanu pe pagină. Vă las link în primul comentariu.
Lectură placută!”,
le-a spus Marian Godină prietenilor lui virtuali.