Maria Speranța a vorbit despre legătura spirituală cu Adriana Trandafir. Ce și cum a schimbat Asia Express relația între cele două
Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța au trecut prin probe de foc la Asia Express în sezonul 4. Cele două au ajuns destul de departe în competiţie, deşi la început mulţi nu le-au dat prea multe şanse. În cadrul unui interviu, fiica celebrei actriţe a vorbit despre relaţia cu mama sa. Tânăra a dezvăluit că show-ul a reuşit să le apropie foarte mult, iar acum sunt cele mai bune prietene.
Participarea la Asia Express a schimbat complet relaţia dintre Adriana Tandrafir şi fiica sa. Cele două au făcut o echipă bună în show, ba chiar au reuşit să facă faţă cu brio multor probe din concurs.
Experienţa le-a apropiat şi mai mult, iar la revenirea în ţară au reuşit să dezvolte o altfel de relație. Încrederea şi ajutorul sunt ingredientele de bază cu ajutorul cărora au creat o relaţie puternică de prietenie.
”Da (nr. suntem ca două prietene). Exact cum a spus și ea, am plecat în Asia ca două necunoscute și ne-am întors surori”, a spus Maria Speranța la Antena Stars.
Maria Speranţa: ”M-a certat, ca orice părinte”
În continuare, tânăra a dezvăluit că mama sa a fost destul de permisisă, dar în acelaşi timp şi aspră atunci când a fost cazul. Maria Speranța își amintește că a fost și certată de actriță pentru lucrurile pe care le-a făcut, dar numai aşa a reuşit să înveţe ce este bine şi ce nu.
”Mereu m-a lăsat să fac ce simt, să învăț eu, m-a sfătuit de fiecare dată, dar, câteodată o lecție pe care o înveți pe pielea ta e pentru toată viața. A fost permisivă cu mine, nu pot să-mi aduc aminte când m-a certat, dar m-a certat, ca orice părinte care ține la copilul lui. Dar, uitându-mă în spate, sincer stau cu zâmbetul pe buze și mă gândesc ce relație frumoasă am avut și avem în continuare. Sper să avem și în continuare”, a mai spus fiica Adrianei Trandafir.
Care este cel mai mare regret al Adrianei Trandafir
Adriana Trandafir şi-a dedicat o bună parte din timp scenei. A bucurat generaţii întregi cu rolurile sale, însă ajunsă în acest punct al vieţii, actriţa recunoaşte că are un mare regret.
Actrița a muncit din greu pentru a ajunge unde este astăzi şi din acest motiv a fost nevoită să petreacă mult timp departe de copiii săi.
„Am fost o mamă lipsă. Mi-aș fi dorit să fiu mult mai des împreună cu copiii mei. (…) Încerc și lupt din răsputeri să fie o mamă înțelegătoare, să nu îmi doresc, să nu-i oblig pe copii să trăiască viața pe care nu am trăit-o eu și să facă lucrurile pe care nu le-am făcut eu. (…)
Eu am fost un copil crescut foarte strict, dar când a fost vorba să-mi iau zborul și să plec la facultate, am fugit, că dacă nu fugeam, rămâneam în sat bibliotecară, cred”, a declarat Adriana Trandafir la Antena Stars.