Maria și ispita Mădălina i-au dat fatala lui Dani Boy! Cum s-au pozat cele două foste iubite ale concurentului de la Insula Iubirii

Publicat: 31/10/2024 | 22:43
Mădălna Maricuț și Maria Covasa au devenit prietene/ sursă foto: captură video

Maria Covasa și Daniel Ungureanu au mers să-și testeze relația la Insula iubirii 2024, cel mai dur test al fidelității. În timpul emisiunii, în diferite forme, ambii parteneri au căzut în ispită. Dani Boy și ispita Mădălina Maricuț și-au declarat iubire în fața telespectatorilor, iar Maria a încercat să se lăse cucerită de alte ispite masculine de pe insula fetelor. După terminarea filmărilor din Thailanda, Dani Boy și Maria s-au despărțit definitv, iar Mădălina i-a luat locul. Au rămas împreună, relația lor fiind cât se poate de serioasă (însă nu pentru mult timp). Și asta nu este tot!

Se pare că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Maria și Dani Boy au forma un cuplu timp de mai multe luni, însă, recent, cei doi și-au spus adio. Se pare că aventurile amoroase ale lui Daniel Ungureanu ar fi ieșit la iveală, aventuri peste care Mădălina nu a putut trece. După o întreagă poveste de iubire cu certuri și împăcări, lucrurile au căpătat o turnură cât se poate de surprinzătoare. NU RATA: Ce semnificație aparte are numele pe care Iustina și Cornel Luchian l-au ales pentru fiica lor! Este un nume extrem de rar

Mădălina Maricuț și Maria Covasa s-au fotografiat împreună

În urmă cu doar câteva ore, Mădălina Maricuț și Maria Covasa s-au fotografiat împreună. Cândva rivale, cele două foste concurente de la Insula iubirii și foste iubite ale lui Dani boy, au îngropat securea războiului și se pare că au devenit prietene. După ce au mers la o cafea – ca fetele, cele două și-au dorit să marcheze momentul cu un selfie în oglinda unei băi publice.

Maria Covasa și Mădălina Maricuț/ sursă foto: Instagram

Dani Boy: ”Mai am o blonduță la București”

În timp ce fostele iubite ale lui Daniel Ungureanu se fotografiază împreună, el nu pierde timpul și și-a oficializat relația cu noua lui iubită… una dintre ele, de fapt. Este vorba despre bruneta alături de care apare pe o rețea de socializare, însă, în afară de noua cucerire, acesta a fost sincer și a recunoscut că nu este singura femeie pe care ”o iubește”, ci ar mai avea o ”blonduță pe la București”. Având în vederea noua prietenie dintre Mădălina Maricuț și Maria Covasa, se poate spune că niciuna dintre ele nu este blonda pe care Dani Boy ”o ține caldă”.

”E una dintre ele. Practic am cunoscut-o acum mai recent, îi place de mine, eu am zis că da, să o țin caldă acolo. Dacă mă iubesc toate (n.r cum sunt fetele de acord), atunci cum să mai reacționeze? Tac din gură și înghit. Mai am o blonduță pe la București, cu ea nu pot să mă afișez, să mă expun, că e mai cunoscută și ea și momentan trebuie ținută mai în secret, dacă e să fie ceva mai serios. Dar practic oficial e ea, cea cu care m-am afișat”, a spus Dani Boy pentru Spynews.

Citește și: Cristina de la Insula Iubirii, dezvăluiri surprinzătoare despre împăcare cu Andrei! Ce a făcut bărbatul imediat după bonfire-ul final: „Cum și-a dat jos lavaliera…”