Maria Sharapova ia la rând româncele la Madrid! După Buzărnescu, rusoaica a eliminat-o și pe Begu!

Publicat: 08/05/2018 | 09:00
După ce în primul tur al turneului de la Madrid open a reușit să o învingă pe Mihaela Buzărnescu, rusoaica Maria Sharapova a trecut în turul al doiela al turneului de o altă reprezentantă a țării noastre, respectiv Irina Begu.

Compatrioata noastră a fost nevoită se se recunoască învinsă de rusoaica Maria Sharapova, cu 7-5, 6-1, în tutul doi al turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 6.685.828 euro.

În vârstă de 27 de ani, Irina Begu locul 38 WTA, s-a înclinat după o oră şi 32 de minute în faţa redutabilei sale adversare în vârstă de 31 de ani, care înaintea acestui turneu se afla pe locul 52 WTA.

Românca a început bine meciul şi a condus cu 2-0 şi 3-1, dar a fost egalată şi a cedat în prelungirile primului set, după ce a avut o minge de 6-6. Begu a început cu break şi actul secund, dar apoi Sharapova nu i-a mai lăsat nicio şansă, câştigând cu 6-1.

Begu a pierdut al patrulea său meci din tot atâtea susţinute cu Sharapova, care a eliminat a doua româncă la Madrid, după ce a învins-o pe Mihaela Buzărnescu în două seturi, cu 6-4, 6-1.

Pentru parcursul de la Madrid Open, Irina Begu, care a învins-o în primul tur pe letona Jelena Ostapenko, a cincea favorită, cu 6-3, 6-3, va primi pentru participare un cec de 36.775 euro şi 65 de puncte WTA.

În turul al treilea al turenului patronat de Ion Țiriac, Maria Sharapova va evolua cu sportiva franceză Kristina Mladenovic, locul 22 WTA, care a trecut în trei seturi, 6-4, 4-6, 6-3, de chinezoaica Shuai Zhang, locul 28 WTA.