Maria Şarapova, implicată într-un nou scandal. “A fost un interviu ruşinos!” De unde a pornit totul
Mai mult, în interviul făcut de un reporter al Channel 7, Maria Şarapova a fost protejată în momentul în care discuţia a curs spre suspendarea pentru dopaj. Jurnalistul a folosit cuvinte cu un cu totul alt sens. S-a vorbit despre „time out”, „pauza de 15 luni” sau “perioada în care nu ai jucat”.
„A fost un interviu ruşinos”, a notat dailymail.co.uk. „Interviul a fost universal condamnat de media, mulţi fiind dezgustaţi şi de decizia organizatorilor de a face din Sharapova o prezenţă pe covorul roşu, la tragerea la sorţi”, a susţinut o altă publicaţie.
Directorul Australian Open a explicat şi motivul pentru care a luat decizia să o cheme pe Maria Şarapova la festivitatea de deschidere.
„Am vrut să avem o fostă campioană şi am fost foarte fericiţi că Şarapova a acceptat invitaţia noastră. Maria merita această şansă”, a spus Craig Tiley, directorul primului Grand Slam al anului.