Maria reacționează după scandalul dintre Mădălina și Danny Boy! Ce mesaj a transmis fosta concurentă: : „Niciodată să nu mai…”
Relația dintre Dani Ungureanu, cunoscut drept Dani Boy, fost concurent la show-ul „Insula Iubirii,” și Mădălina Maricuț, ispita care i-a captat atenția în cadrul emisiunii, a ajuns la final după șase luni tumultuoase. Cei doi au recunoscut că legătura lor nu a fost lipsită de probleme, iar despărțirea lor recentă a fost însoțită de acuzații și dezvăluiri șocante despre natura relației lor.
Relația dintre Dani și Mădălina s-a deteriorat rapid după ce s-au întors în România din Thailanda, unde au participat la emisiune. Inițial, cei doi păreau să formeze un cuplu solid, însă tensiunile au început să iasă la iveală la scurt timp după revenirea lor în țară. Mădălina a descris ulterior relația drept una toxică, menționând că a fost supusă unor tratamente greu de suportat, atât fizic, cât și emoțional.
Ce mesaj a transmis Maria pentru Mădălina
Se pare că avertismentele primite de Mădălina de la alte persoane din anturajul lui Dani, inclusiv de la Maria Covasa, o fostă iubită a acestuia, s-au dovedit adevărate. În timpul ceremoniei finale a emisiunii, Maria a sugerat că, odată întorși în România, adevărata personalitate a lui Dani ar putea ieși la suprafață. Deși inițial Mădălina a respins aceste avertismente, experiențele trăite ulterior au determinat-o să confirme spusele Mariei.
Relația dintre cei doi a fost caracterizată de episoade de abuz fizic, emoțional și psihologic, potrivit declarațiilor făcute de Mădălina. De asemenea, ea a adus în discuție comportamente controversate, precum tentativa lui Dani de a-i impune o sarcină fără consimțământul său sau presupusa filmare în ipostaze intime fără acordul ei. Aceste acuzații au atras atenția publicului, amplificând controversele din jurul fostului concurent de la „Insula Iubirii.”
Într-un videoclip postat pe TikTok, Maria a transmis un mesaj puternic femeilor care se află în relații toxice, îndemnându-le să ia decizia de a ieși din astfel de povești de iubire. Ea a subliniat importanța de a pune capăt unor relații dăunătoare pentru sănătatea emoțională și fizică și le-a încurajat pe femei să își regăsească puterea de a se elibera și de a-și construi o viață mai sănătoasă și mai fericită.
„Fetelor, niciodată să nu mai acceptați să stați în relații toxice și să simțiți singurătate! Să fii singur uneori e mai bine decât să fii singur în doi”, a scris Maria, pe pagina de TikTok.
Citește și: ISPITA MĂDĂLINA ȘTERGE PE JOS CU DANI BOY. DEZVĂLUIRI ȘOCANTE DESPRE CUM O UMILEA: ”EȘTI UN GÂNDAC”