Maria Marinescu (38 ani) şi soţul ei, Alin Petrache (40), au dat o fugă până la Predeal, la Susai, la celebrul club Loft. Au ajuns la ora 4 după-amiaza şi au părăsit incinta pe la ora 7 seara, interval în care au socializat între ei, dar şi cu alţi oameni, au băut vin fiert şi s-au distrat.
Maria şi Alin, fost jucător de rugby şi fost preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, au devenit un cuplu la sfârşitul anului trecut, iar în luna februarie a acestui an au făcut o nuntă mare şi frumoasă. Cei doi soţi sunt în continuare îndrăgostiţi unul de celălalt, iar asta se vede cu ochiul liber.
La începutul lui 2014, Maria a divorţat de Frank Colin, cu care se căsătorise în 2009. Divorţul a fost mai degrabă o formalitate, căci cei doi fuseseră despărţiţi, în fapt, de justiţia franceză, care îl trimisese pe Colin la închisoare sub acuzaţia de trafic de droguri. Maria şi Colin au un băieţel, Levyn (6 ani), în timp ce actualul ei soţ are trei fete din căsnicia anterioară.