Maria Marinescu imparte rujul cu Frank
MARITATA. Sambata trecuta, Maria Marinescu si-a vazut visul cu ochii EXCLUSIV! Paparazzii Ciao! au fotografiat-o pe Maria Marinescu in timp ce isi arata afectiunea fata de Frank Cel mai proaspat cuplu oficial din lumea mondena bucuresteana traieste in momentul de fata cele mai intense momente ale povestii lor de amor. Maria si Frank incearca sa-si demonstreze zilnic cat de mult se iubesc, chiar daca recurg la gesturi mai mult sau mai putin romantice. Maine se implineste o saptamana de cand Maria Marinescu a facut pasul cel mare si a devenit doamna Colin. De data aceasta a facut-o din dragoste, iar interviul pe care l-a acordat matinalilor Semen si Ivan la Radio Pro FM o demonstreaza cu varf si indesat, daca mai era nevoie. Maria a marturisit ca-si considera sotul un tip extrem de romantic. Iar cand spune asta se bazeaza pe gesturile lui. „Este foarte romantic. Cele mai frumoase cadouri sunt cele scrise pe oglinda dimineata. Scrie lucruri frumoase in franceza… cu rujurile mele”, a povestit Maria, jubiland. In loc sa se supere ca Frank ii consuma rujurile, aceasta ii premiaza ingeniozitatea. Genul acesta de „apucaturi” le-a avut la un moment dat si Andreea Mantea, care de Sfantul Valentin i-a acoperit iubitului masina cu mesaje de dragoste scrise cu rujul. In ceea ce o priveste pe Maria, ceea ce o bucura cel mai mult este, culmea!, nationalitatea lui Frank. Pesemne dezamagirile traite alaturi de barbati romani i-au starnit o serie de prejudecati. „Nu vreau sa generalizez, dar sunt un pic mitocani. Cred ca ati observat si voi cum se poarta acesti barbati cu bani cu iubitele lor, parca sunt sclave”, a explicat fericita doamna Colin. Pe Frank l-a cunoscut in urma cu doi ani la o petrecere organizata de Amalia si Ilie Nastase. Legatura a fost reluata in octombrie. Cine a facut primul pas, greu de spus. „El considera ca a pus mana pe mine, nu eu pe el”, sustine, amuzata, Maria.
Nu-si aminteste daca a cerut-o in franceza sau in engleza
In ianuarie, Frank si-a luat inima in dinti si a facut ceea ce prietenii lui nu credeau ca va face vreodata. A cerut-o pe Maria de sotie. „A fost un soc. Eram in masina. Eu conduceam. A scos inelul si m-a cerut in engleza sau franceza… nu mai tin minte”, le-a marturisit ea matinalilor de la Pro FM. In ceea ce priveste nunta, Maria sustine ca a angajat un wedding planner (n.r. – organizator de nunti) si ca nu va avea mai mult de 100 de invitati, prieteni apropiati. Frank se va ocupa de muzica, iar Maria de flori. (S.I.)