Maria Ilioiu a fost dată în judecată de o clinică de înfrumusețare pentru defăimare, dar și alte aspecte, iar deocamdată a pierdut procesul. Are dreptul, însă, la apel, în termen de cinci zile.
Maria Ilioiu s-ar fi ales cu cicatrici pe viață după ce ar fi apelat la o procedură, la clinica vedetelor. Fosta ispită de la „Insula iubirii” se confruntă cu probleme grave cu tenul și este extrem de nemulțumită. A și postat, de altfel, pe rețelele de socializare ce i s-a întâmplat, dar a ajuns într-un mare conflict cu acea clinică. ”Se pare că mi-a ramas cicatrice… Despre nenorocirea prin care am trecut acum 10 luni de zile la «clinica vedetelor». Prima filmare este făcută a doua zi după peeling-ul chimic. A doua poză la o lună… și ultima poză este cum arăt acum cu fond de ten peste. Fața arată tăbăcită, cu gropi și, cel mai important, cu un prejudiciu estetic grav și permanent: CICATRICE!!! Și alt lucru important: NIMENI NU A FOST TRAS LA RĂSPUNDERE PENTRU ASTA… E carne vie”, a fost mesajul Mariei, care a însoțit fotografiile postate.
”Procedura pe care mi-au făcut-o a avut o anumită substanță care se aplică la nivelul feței, tamponându-se fața, nu se injectează. Mie mi-a fost injectată această soluție, performându-mi pielea cu mii de ace”, a declarat vedeta. Care avea, însă, să piardă, cel puțin la primul termen, procesul cu clinica respectivă, care a dat-o în judecată. (CITEȘTE ȘI: MARIA ILIOIU, MUTILATĂ LA OPT LUNI DE LA INTERVENȚIA ESTETICĂ. FOSTA ISPITĂ DE LA „INSULA IUBIRII” S-A DEMACHIAT ÎN DIRECT “SUNT FOARTE REVOLTATĂ”)
Este și obligată de către instanță să scoată tot ce a postat pe rețelele de socializare despre clinică în ultimul an. ”Admite cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale. Obligă pe pârâtă să sisteze desfăşurarea oricărei acţiuni la adresa reclamantei şi a mărcii înregistrate deţinute de aceasta în emisiuni televizate, prin intermediul reţelelor de socializare online, vlog, Youtube sau orice alte platforme online similare, până la soluţionarea definitivă a dosarului de fond nr. 5188/109/2021 al Tribunalului Argeş.
Obligă pe pârâtă să înlăture de pe reţelele de socializare online, vlog, Youtube sau orice alte platforme online similare, materialele şi înregistrările referitoare la reclamantă, până la soluţionarea definitivă a dosarului de fond nr. 5188/109/2021 al Tribunalului Argeş. Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de în 5 zile de la pronunţare.”
Sursa foto: Instagram