Maria Grapini, implicată într-un accident rutier. Europarlamentarul: Taxiul a fost făcut zob! Maria Grapini a fost implicată, luni, într-un accident rutier în Bucureşti, taxiul în care se afla europarlamentarul fiind lovit de o altă maşină în trafic.
„Am stat mult să mă gândesc dacă să împărtășesc sau nu ceea ce mi s-a întâmplat! Că să mă liniștesc, o fac! Azi când mergeam spre televiziune (…) am avut parte de un accident! Eram în taxi și brusc, o mașină a vrut să întoarcă pe loc nepermis și ne-a lovit în plin! Taxiul a fost făcut zob! Nu știu cum am scăpat doar cu lovituri mici la genunchi și la cap! „, a scris Maria Grapini, pe Facebook.
Europarlamentarul susține că a plecat către sediul televiziunii cu mașina unui bărbat aflat în trafic.
„Am plecat la emisiune cu mașina unui domn care era în trafic, nu știu dacă s-a văzut la emisiune spaima prin care a trecut dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a salvat! Cred că îngerul meu a fost la post! Vă doresc seară bună! Doamne ajută!”, a completat Grapini.