Maria Filimon, la un pas de moarte din cauza unei căpușe. Spitalul a devenit a doua casă pentru interpreta de folclor
Maria Filimon este o tânără cântăreață de muzică populară, care a strâns, de-a lungul carierei sale, numeroase premii. Pasiunea pentru muzică și-a descoperit-o în copilărie datorită părinților, iar, de atunci, artista cântă neîncetat. Singurul lucru care a ținut-o departe pe Maria Filimon de folclorul românesc a fost o problemă de sănătate.
În urmă cu aproximativ două luni, interpreta a descoperit că este infectată cu un virus mortal. Din acel moment, viața Mariei a luat o întorsătură complet neașteptată. Condițiile din spitalele de stat i-au îngreunat situația cântăreței, care era speriată de tot ce i se întâmplă.
Din cauza unei mușcături de căpușă, Maria Filimon s-a confruntat cu afecțiuni grave, precum meningoencefalita și paralizia. Deși a fost internată în trei spitale județene din România, starea Mariei Filimon părea să se agraveze.
Adda i-a sărit în ajutor
Prin același episod tragic a trecut, de altfel, și cântăreața Adda. Ieșind învingătoare din lupta cu boala Lyme, Adda i-a oferit sfaturi utile Mariei Filimon.
Calvarul s-a diminuat în momentul în care cântăreața de muzică populară s-a tratat la o clinică din Târgu Mureș. După săptămâni în șir de internare, spitalul a devenit o a doua casă pentru cântăreață.
Drama interpretei este greu de depășit, însă Maria Filimon speră că se poate vindeca, inclusiv cu ajutorul divinității. Maria îi este profund recunoscătoare Addei și tuturor celor care au susținut-o în cele mai negre momente ale vieții.
„Am traversat clipe de margine, pierzând contactul cu realitatea!”
„Din păcate, în medicină nu prea există o lampă magică și nici atingeri de duh. Ori ești pregătit, asumat și responsabil, ori nu!
O mușcătură de căpușă mi-a transmis doi agenți patogeni extrem de periculoși. Bacteria Borrelia și un virus mortal! Așadar, am bifat o «ședere» de două luni, cu slalom, între clinicile de neurologie Alba, Cluj și Matei Balș.
Am traversat clipe de margine, pierzând contactul cu realitatea și, propriu-zis, paralizând în fiecare zi câte puțin”, a povestit Maria Filimon pentru starpopular.ro.
This browser does not support the video element.