Maria Dragomiroiu se numără printre artiștii de muzică populară care au căsnicii trainice. Îndrăgita artistă se poate lăuda cu un mariaj care durează de mai bine de 30 de ani și care a făcut-o să trăiască exact cum a visat. Bebe, soțul artistei, este și acum îndrăgostit ca în prima zi de marea artistă, și-i mulțumește lui Dumnezeu pentru faptul că a cunoscut-o.
Patru ani și-a ținut Maria Dragomiroiu soțul în probe, toate acestea doar pentru a fi sigură care-i sunt intențiile și cum este cu adevărat. Iar după ce a trecut testul, tot ea a fost cea care și-a luat inima în dinți și l-a cerut în căsătorie. De atunci au trecut peste 30 de ani de când trăiesc viața cu bune și rele, dar e de părere că a luat cea mai bună decizie.
„Cred că așa a fost destinul nostru să ne aducă împreună când aveam nevoie și eu și el. L-am ținut în probă patru ani. Eu am cumpărat verighetele. Pentru mine toată viața a fost sufletul, apoi atracția fizică. Așa trebuie să fie când vrei să ai o familie frumoasă. Mereu sunt probleme, dar trebuie să știi să gestionezi totul”, a spus Maria Dragomiroiu într-o emisiune tv.
De cealaltă parte, Bebe, soțul artistei, a știut din prima clipă că-și dorește să se căsătorească cu ea. A văzut-o pentru prima dată la televizor și s-a îndrăgostit iremediabil, iar sentimentele au rămas la fel și peste ani.
„Eu am văzut-o la televizor și mi s-au lipit ochii de ecran, a fost dragoste la prima vedere. Și când am revăzut-o, am zis că ea este femeia visurilor mele și îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a scos-o în cale. Ea este care lasă de la ea mereu, că-i place armonia, cu toate că eu îi spun că e bine să mai avem și discuții contradictorii”, a spus Bebe, anul trecut, într-o emisiune tv.