Maria Constantin a dezvăluit astăzi că s-a lăsat pe mâna unui medic chirurg, după ce a decis să își pună implanturi mamare. Cântăreța a subliniat că operația estetică și-a făcut-o ca să scape de un complex pe “l-a căpătat” după ce a devenit mamă, iar unii dintre internauți au criticat-o pentru motivul invocat. Mândră de schimbarea majoră, ea a făcut publică prima fotografie după intervenția suferită.
În vârstă de 33 de ani, artista de muzică populară a mai mărturisit pe social media că operația pentru mărirea sânilor cu implanturi mamare reprezintă un cadou pe care și l-a făcut în avans de ziua ei. În prima poză realizată după ce “s-a tunat”, Maria Constantin poartă acea bustieră specială postoperatorie, iar bucuria i se citește pe chip.
“Pentru că mâine (n.r.: 12 martie) este ziua mea, am decis că a venit momentul să mă las pe mâna celui mai bun doctor, @dr.dameh, și să îmi rezolv complexul pe care îl aveam din momentul în care am născut (…). Happy birthday to me (n.r.: La mulți ani mie)”, a scris cântăreața de muzică populară pe Facebook, dar și pe Instagram, unde a postat imaginea de mai jos.
Nu rata: Max Toader o pune la punct pe Maria Constantin: “Îi interzic să mai folosească numele de Toader!”
În timp ce unii dintre internauți au complimentat-o, alții au pus-o la zid pentru operația estetică pe care și-a făcut-o.
“Arăți super și fără intervenții de chirurgie plastică”, “Complex de când ai născut… adică??? E doar o scuză”, “Bravo, fiecare e liber să aleagă ce vrea să facă cu corpul lui”, “La mulți ani, pe 12 martie e și ziua mea, nu prea avem noi noroc în dragoste, dar știu că Dumnezeu ne iubește”, “La mulți ani!! Vei arăta minunat. Succes în carieră” sunt cinci dintre comentariile strânse de poza de mai sus.
Maria Constantin are un băiat, pe Codrin, din mariajul cu artistul de muzică populară Ciprian Tapotă Lătărețu; ei au divorțat în 2014, la șase ani după ce s-au căsătorit.