Maria Constantin se mărită cu un bărbat „însurat”?!

Publicat: 19/03/2021 | 23:46

Maria Constantin și-a găsit fericirea în brațele lui Robert Stoica. Însă tânărul om de afaceri nu ar fi chiar ”liber de contract”. CANCAN.RO a aflat detalii din spatele trio-ului sentimental în care este implicată interpreta de muzică populară.

Maria Constantin și Robert Stoica locuiesc împreună, iar relația lor merge ca pe roate. Artista și-a găsit, în sfârșit, liniștea în brațele unui tânăr om de afaceri după două căsnicii eșuate și câteva relații pasagere. Iar de ziua ei de naștere, atunci când a împlinit 34 de ani, vedeta a avut parte de o surpriză de proporții.

Și asta pentru că, potrivit unor apropiați de-ai săi, Maria Constantin a primit inelul mult așteptat de la Robert Stoica. Iar artista ar fi acceptat cererea în căsătorie. Doar că… logodnicul ei nu pare să fie chiar un bărbat „liber”.

Soția lui Robert Stoica nu a renunțat la nume

În ciuda faptului că s-au despărțit, Daniela nu a renunțat la numele soțului și nici la afacerea pe care o are împreună cu Robert. Cei doi dețin o pensiune în Curtea de Argeș, care de altfel a fost intens promovată în mediul online de nimeni alta decât… Maria Constantin.

În luna februarie a anului trecut, artista a cântat la pensiune. Cel mai probabil, atunci l-a cunoscut și pe Robert Stoica. La o lună distanță, tânărul s-a fotografiat alături de soția și părinții săi și nimic nu prevestea o ruptură. Însă… ulterior s-a înfiripat ceva între Robert și Maria Constantin.

Daniela se ocupă în continuare de pensiune, având în vedere faptul că deține jumătate din afacere. Ciudat este însă faptul că nu s-a auzit nimic, încă, despre vreun divorț.

Soția lui Robert Stoica nu a renunțat la nume și nici la afacere

Maria Constantin, declarații despre nuntă și copii

Artista și-a găsit liniștea în brațele lui Robert, care o susține și o iubește necondiționat. Iar Maria Constantin se gândește deja la măritiș și la copii. Semn că artista și-ar fi găsit sufletul-pereche, după două căsnicii eșuate. Așa că… cine știe, poate cât de curând cântăreața va deveni din nou mămică.

“E mai frumos să aflați așa câte puțin. Sunt un om care vrea o familie și care își dorește mulți copii. Însă nu s-a îmbinat foarte bine cariera și familia, dar vom vedea ce o fi de acum încolo. Niciodată să nu spui niciodată. Nu m-a cerut nimeni deocamdată, vedem.

Lucrurile astea nu vreau să le discut, ci de câțiva ani vreau să rămână doar pentru mine, pentru că am înțeles că viața personală trebuie să fie păstrată. O să se afle puțin câte puțin totul. Nu vreau să o țin la distanță. Dar viața personală se desfășoară acasă, în intimitate. Cea profesională vreau să se vadă. Nu vreau să discut despre viața mea personală, pentru că nu am mai acceptat nici în emisiunile TV”, a declarat, cu ceva vreme în urmă, artista de muzică populară.

Maria Constantin și-a găsit liniștea în brațele lui Robert Stoica

A fost agresată de Marcel Toader?!

În 2017, Maria Constantin și Marcel Toader au divorțat cu mare tam-tam după o căsnicie care a durat doar doi ani. La vremea respectivă, afaceristul a aruncat vorbe grele și a făcut diverse acuzații la adresa artistei, însă Maria Constantin a preferat să nu vorbească despre adevăratele probleme care au făcut-o să ia decizia de a pune capăt căsniciei sale.

La aproape doi ani de la divorț, a rupt însă tăcerea. Maria Constantin a susținut că a fost bătută și înșelată de Marcel Toader, iar atunci când agresiunile fizice au început, ea a decis să-l părăsească pe soțul ei. (CITEȘTE AICI: MARCEL TOADER A MURIT. FOSTA LUI SOACRA, ÎN STARE DE ȘOC)

”Da, a fost (n.r agresiune fizică). Simplul fapt că am spus că vreau să se termine relația noastră. Eu am fost cea care în noaptea respectivă am vrut să plec. Am plecat a doua zi, am încercat să iau lucrurile cu calm, fiecare pas l-am făcut cu calm.

Nu mai contam, eu nu mai existam. Asta e cel mai dureros… atunci când partenerul tău trece pe lângă tine ca și când n-ai fi, nu mai există comunicare, apreciere, te simți în plus… am considerat că decât să fiu în plus, mai bine stau singură și cu siguranță Dumnezeu a avut grijă și a pus ceva deoparte pentru mine”, a spus Maria Constantin, la Antena Stars.

A avut nevoie de ajutorul specialiștilor

După acuzațiile pe care i le-a adus și după tot scandalul pe care l-a făcut Marcel Toader, Maria Constantin a fost extrem de afectată și a avut nevoie de ajutorul specialiștilor pentru a trece peste acea perioadă neagră din viața ei. (CITEȘTE ȘI: MARIA CONSTANTIN, ATAC DUR LA ADRESA GABRIELEI CRISTEA)

”În momentele respective mi-am dorit să nu am televizor în casă, să nu aud în stânga în dreapta. Toată lumea mă suna de tot ce se discuta. A fost foarte dur că a lovit în familia mea, în copilul meu și s-a degradat foarte mult. Într-o noapte mama m-a sunat și plângea… Eu încercam să fiu tare și îmi doream ca a doua zi să nu mă mai trezesc. Am considerat că într-adevăr am o problemă și trebuie să apelez la oamenii de specialitate”, a mai declarat Maria Constantin.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.