Maria Constantin nu mai suferă după divorțul cu Marcel Toader. Blondina și-a făcut o schimbare radicală de look. Vedeta a postat imaginea pe Instagram, iar faii au fost uimiți de schimbare. Cântăreața de muzică populară a renunțat la părul scurt și blond. Ea a optat pentru o perucă lungă, de culoare gri.
Maria Constantin își schimbă look-ul din ce în ce mai des, în ultima vreme. De data aceasta, vedeta a optat pentru o perucă, care o schimbă complet. Artista și-a pus o perucă gri, pentru un eveniment special.
„Pregătită pentru momentul meu de actorie”, a scris Maria Constantin la poza cu pricina.
Maria Constantin și Marcel Toader au divorțat, în urmă cu câteva luni. De atunci, blondina s-a concentrat pe alte proiecte. Recent, ea a mărturisit că a învățat să treacă peste toate, cu ajutorul credinței ei.
„De mică am crescut cu religia în casă, părinţii mei m-au învăţat să fiu puternică, că este Dumnezeu cel care ne îndrumă spre calea cea bună şi are grijă şi ne protejează de cei răi sau de cele rele. (…) M-a ajutat Dumnezeu şi cred că şi tatăl meu de acolo de unde e. În momentul în care tatăl meu a încetat din viaţă m-am îndreptat şi mai mult spre Dumnezeu şi a fost un moment peste care nu voi putea trece niciodată. Acum sunt mult mai aproape de Dumnezeu pentru că am învăţat să am răbdare cu oamenii din jurul meu, că sunt oameni buni, că sunt oameni răi”, a declarat Maria Constantin la Antena Stars.