Cântăreaţa Maria Constantin, care a trecut şi trece în continuare prin momente dificile în urma divorţului, a acceptat să vorbească despre oamenii care au făcut-o să sufere, dar şi despre felul cum îşi găseşte puterea de a trece prin greutăţi cu optimism.
Maria Constantin mărturiseşte că i-a fost înşelată încrederea de oameni pe care-i considera apropiaţi şi a suferit foarte mult.
„Eu îmi doresc acum un singur lucru. Ca nici oamenii care mi-au făcut rău , nici duşmanii duşmanilor lor să nu treacă prin ce am trecut eu. Şi să realizeze că în viaţa asta trebuie să mai şi dăruim. Sunt mulţi oameni care pot avea trăsături foarte frumoase, dar care, din cauza energiilor negative din viaţa lor, se urâţesc. Eu nu am încercat să schimb pe nimeni. Eu am oferit foarte multă iubire, iar în momentul în care am simţit că această iubire nu mai este împărtăşită am renunţat. Eu nu pot trăi în nefericire, nu pot trăi singură în doi”, mărturiseşte Maria Constantin în cadrul emisiunii ”Refresh by Oana Turcu”.
În pofida lucrurilor prin care a trecut, Maria Constantin este în continuare optimistă şi spune că îşi doreşte o familie numeroasă.
„Mă văd o mamă cu foarte mulţi copii. Ei, copiii, sunt sufletele care ne împlinesc cel mai mult pe lumea asta. Eu provin dintr-o familie numeroasă, deşi sunt clar familii şi mai numeroase, noi fiind trei fraţi. Dar mereu mi-am dorit o familie mare, mulţi copii, o echipă de fotbal eventual. E devreme să vorbesc acum despre copii, dar da, mă văd o mamă cu mulţi copii”, spune Maria Constnatin.