Cântăreața de muzică populară, Maria Constantin, vorbește despre marele său vis care nu s-a îndeplinit. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, interpreta dezvăluie care este job-ul la care a visat din copilărie. Și care, atenție, nu are nicio legătură cu cariera ei!
Maria Constantin și-a construit un nume în industria muzicii populare după ani de zile în care a studiat muzica. În ciuda acestui fapt, interpreta dezvăluie că marele său vis a fost mereu să…zboare. Cu toate că și-a dorit mult acest lucru, părinții i-au influențat parcursul profesional, așa cum chiar artista dezvăluie:
„Visul meu din copilărie era să devin stewardesă, pentru că mie îmi place foarte mult să călătoresc. Acest lucru pe parcurs s-a degradat, pentru că am început să învăț muzică de la vârsta de 7 ani, am fost la liceul de muzică, după care, mai târziu, drumul a fost croit și de părinții mei pentru că m-au susținut foarte mult văzând că am talent și cumva s-a spulberat acest vis, dar nu-i târziu niciodată, cine știe. Uite, cu pandemia asta mă gândisem că aș putea să fac și altceva. Da, nu se știe niciodată, poate la un moment dat, va deveni realitate”, a declarat Maria Constantin.
(CITEȘTE ȘI: Maria Constantin reacționează după ce Iulia Albu a făcut-o ”pui rotisat”.”Sunt ofticată… mă deranjează foarte tare când…”)
Întrebată de reporterii CANCAN.RO ce anume ar schimba la ea, Maria Constantin dezvăluie că uneori este prea naivă în relația cu oamenii:
„Cred că dacă ar fi să schimb ceva la mine, un singur lucru aş schimba: faptul că am încredere deplină în oameni și tot timpul le pun sufletul pe tavă; sunt un om foarte bun, sunt un om foarte pozitiv şi consider că na, toți oamenii sunt aşa ca mine, dar uneori, având aceste așteptări și considerând așa de multe ori mi-am luat-o de la viaţă”, a mai declarat interpreta de muzică populară.
(NU RATA: Maria Constantin a fost cerută în căsătorie. Ce nu vrea artista să facă la nunta ei)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.