Maria Ciobanu a renunţat la retragerea din muzică, pe care a anunţat-o cu un an în urmă. După ce, în 2016, a susţinut mai multe concerte de "retragere", cea supranumită "Ciocârlia cântecului popular românesc" are acum spectacole pe litoral.
Numele Mariei Ciobanu apare pe afişele spectacolelor de la malul mării. Astfel, pe 3 august, artista va avea două concerte. Primul, la Teatrul de Vară Mobil din staţiunea Venus, de la ora 20.00, iar al doilea la Teatrul de Vară din Neptun, de la ora 21.30. Maria Ciobanu va cânta alături de Ionuţ şi Doiniţa Dolănescu.
Anul trecut, Maria Ciobanu a anunţat că va susţine cinci spectacole de retragere la Bucureşti, Craiova, Râmnicu-Vâlcea, Bacău şi Iaşi. Maria Ciobanu, în vârstă de 79 de ani, reprezintă un veritabil fenomen al folclorului românesc. Performanţele vocale ale artistei au fost recunoscute de la începutul carierei, cântăreaţa fiind supranumită „Ciocârlia cântecului popular românesc”, în scurt timp după debutul său. Cântecul care i-a adus consacrarea este „Lie, ciocârlie”.
De-a lungul carierei, Maria Ciobanu a fost distinsă cu premii şi distincţii prestigioase, între care Crucea naţională „Serviciul Credincios”.