Maria Cârneci este în doliu: ”Era un om extraordinar, vesel, râdea, dar în fața lui Dumnezeu suntem nimic”
Maria Cârneci este în doliu. Soțul artistei s-a stins din viață astăzi, după o luptă grea cu o boală necruțătoare.
În urmă cu câteva luni, soțul Mariei Cârneci a fost supus unei intervenții chirurgicale. Din păcate, însă, după operație au apărut mai multe complicații, iar astăzi cel care i-a fost alături mai bine de trei decenii s-a stins din viață. Trupul neînsuflețit al soțului Mariei Cârneci va fi depus mâine, ora 11:30, la capela cimitirului din Pipera.
Printre colegii de breaslă care și-au exprimat regretul pentru pierderea suferită se numără și Saveta Bogdan, buna prietenă a Mariei Cârneci.
„Dumnezeu să îl odihnească pe soțul Mariei Cârneci. L-am văzut primăvara aceasta, ne-am găsit pe la niște filmări prin provincie. Arăta foarte bine, era un om extraordinar care o iubea. Am înțeles că a avut o operație, nu știu exact, a avut complicații și așa s-a întâmplat necazul. Sunt alături de Maria, era un om extraordinar, vesel, râdea, dar în fața lui Dumnezeu suntem nimic, ca un ou care s-a spart și gata. Avea o situație frumoasă, a divinizat-o pe Maria. Era fericit că avea două nepoate, se bucura de ele. Zicea că nepoatele sunt lumina ochilor lor”, a declarat Saveta Bogdan la Răi Da Buni.