Maria Cârneci nu și-a putut stăpâni lacrimile la înmormântarea soțului ei. Vizibil distrusă de durerea morții lui Romului Petrescu, cântăreața, unicul ei copil, dar și toți cei care au participat la ceremonia religioasă au spus rugăciuni pentru sufletul celui care a părăsit această lume în urmă cu trei zile.
Citește și: Maria Cârneci, diagnosticată cu o boală teribilă! Soțul cântăreței a murit ieri
A plâns, a primit vorbele de încurajare din partea prietenilor și a stat la căpătâiul celui care i-a fost soț și care s-a stins după o luptă grea cu boala. Maria Cârncei a a sosit joi, de dimineață, la biserica Sfântul Ilie Tesviteanul, din Pipera, alături de fiul ei, Eduard, și de câțiva apropiați și reprezentanți ai familiei, pentru a-și conduce soțul pe ultimul drum. În cele mai emoționante momente din timpul ceremoniei religioase și nu numai, unicul fiu al vedetei a susținut-o enorm, potrivit click.ro – unde puteți vedea mai multe imagini.
Citește și: Cine era Romulus Petrescu, soțul Mariei Cârneci! Erau împreună de 36 de ani: cum s-au cunoscut
Printre cei care i-au fost alături artistei Maria Cârneci în această zi neagră… a despărțirii definitive de soțul ei s-au numărat: Valentin Sanfira, văduva lui Mihai Constantinescu și Dan Negru. Având o șapcă pe cap, prezentatorul de la Antena 1 și-a făcut apariția cu un buchet de flori și a stat până la finalul slujbei de înmormântare. O prietenă de suflet și soțul acesteia, Domnica și Videl, au fost alături și ei de celebra cântăreață de muzică populară.
“Ne pare tare rău pentru acest eveniment. Soția mea și Maria au fost ca două surori. Au fost colege de cameră, colege de liceu, am fost la nunta lor acum 40 de ani, am fost la toate evenimentele lor importante, ne cunoaștem de o viață. Maria și fiul au făcut tot ce au putut pentru Romulus, dar atâtea zile a avut de la Dumnezeu. Ne pare tare rău”, au mărturisit aceștia pentru click.ro.