Margot Robbie este însărcinată! Actrița din Barbie și Tom Ackerley vor deveni părinți pentru prima oară

Publicat: 09/07/2024 | 00:33
Margot Robbie și Tom Ackerley vor deveni părinți pentru prima oară (sursa FOTO: Hepta)

Bucurie mare în showbizul internațional! Margot Robbie va deveni mămică pentru prima oară! Celebra actriță și Tom Ackerley sunt în culmea fericirii și abia așteaptă să-și strângă copilul în brațe.

Este oficial! Vedeta din filmul care a creat isterie, „Barbie”, și Tom Ackerley așteaptă primul lor copil. Margot Robbie, în vârstă de 34 de ani, a plecat împreună cu soțul ei într-o vacanță romantică în Italia. Paparazzii de peste Ocean i-au surprins pe cei doi în Lacul Como. Nimic surprinzător până aici! Doar că… Margot Robbie și-a etalat cu mândrie burtica de graviduță.

Cu un top alb și un blazer negru pe deasupra, celebra actriță era extrem de zâmbitoare și pare să trăiască una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei: aceea de viitoare mămică. Margot Robbie și Tom Ackerley abia așteaptă să-și cunoască bebelușul! Actrița a preferat discreția și în nenumărate rânduri a mărturisit că este deranjată de mentalitatea societății din zilele noastre. Margot s spus că s-a săturat ca lumea să o întrebe când urmează să aibă un copil. În cadrul unei emisiuni, vedeta a dezvăluit că acest lucru se va întâmpla când lumea va înceta să îi mai pună o asemenea întrebare. (VEZI IMAGINI AICI)

Margot Robbie și Tom Ackerley vor deveni părinți pentru prima oară (sursa FOTO: Hepta)

Margot Robbie și Tom Ackerley sunt căsătoriți de 8 ani

Margot Robbie și Tom Ackerley, ambii în vârstă de 34 de ani, s-au cunoscut în 2013 pe platourile de filmare ale dramei Suite Française din cel de-Al Doilea Război Mondial. El era asistent de regie, iar ea era în fața camerelor. Cei doi s-au împrietenit și o bună perioadă de timp au fost amici.

Au lucrat împreună și compania de producția LuckyChap, într-o echipă de producție formată din patru persoane din care mai fac parte Sophia Kerr, prietena din copilărie a lui Robbie, și Josey McNamara. Compania a produs mai multe filme și seriale de televiziune, inclusiv „I, Tonya”, „Birds of Prey” și „Barbie” – toate cu Robbie în rolul principal.

Ulterior și-au dat seama că s-au îndrăgostit unul de altul și au decis să dea o șansă poveștii lor de dragoste. Și-au trăit povestea discret, departe de ochii curioșilor și nu și-au anunțat nici măcar logodna. În decembrie 2016, Margot și Tom s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii private în Byron Bay din Australia. (CITEȘTE ȘI: CUM A REACȚIONAT MARGOT ROBBIE CÂND L-A VĂZUT PE JOHN CENA DEZBRĂCAT PE SCENĂ LA GALA PREMIILOR OSCAR 2024)

 

This browser does not support the video element.