Margherita de la Clejani a vorbit pentru prima data oficial după scandalul în care este implicată de aproape o săptămână. Fiica Clejanilor și-a cerut scuze public și a lămurit totul cu privire la droguri.
Deși duminica trecută organele abilitate i-au făcut testul să vadă dacă a consumat droguri la volan, iar acesta a ieșit pozitiv pentru substanțe psihoactive, Margherita de la Clejani continuă hotărâtă să spulbere orice se scrie despre ea în presă. Vedeta susține că nu a consumat și nu consumă sub nicio formă droguri.
Margherita de la Clejani spune că ea este împotriva acestor substanțe și că niciodată nu a consumat așa ceva.
„Eu nu consum droguri, sunt împotriva drogurilor. Eu sunt contra droguri. Nu pot să-mi dau cu părerea despre asta pentru că nu sunt în măsură, voi lăsa organele abilitate să vorbească. (…) Îmi pare rău că tot acest scandal a ajuns să ia așa mare amploare. Nu aș vrea să vorbesc despre acest lucru acum, vor vorbi organele de poliție. Nu este normal să se spună că am consumat heroină, vă rog frumos să remediați această poveste. Eu las legea să-și facă treaba”, a declarat Margherita pentru RomâniaTV.
Margherita de la Clejani a avut o reacție necontrolată joi față de Paparazzi SpyNews.ro. Aceasta a ținut să își ceară scuze public pentru comportamentul ei inadecvat.
„Vreau să-mi cer scuze jurnaliștilor, reporterilor și paparazzilor cu care am avut un conflic. Nu trec printr-o situație tocmai bună. Îmi pare rău de mama, de tatăl și de fratele meu. Cu toții greșim. Nu aveți de ce să mă condamnați, vreau să îmi cer scuze că am vorbit urât. Eram în iarbă și plângeam. (…) A fost un mic accident, nu am dat în cap la nimeni”, a mai adăugat Margherita.