Margherita de la Clejani pare că a atins beatitudinea. Viața fiicei Vioricăi și a lui Ioniță de la Clejani pare că a revenit la normal. Vedeta a mărturisit că anul acesta a fost unul foarte bun, în ciuda faptului că alegerile pe care le-a făcut nu au fost tocmai potrivite. Cu toate acestea, Marga se bucură de prezent și-și face planuri. Nu doar de carieră ci și pe plan personal. Margherita de la Clejani vrea să devină mamă.
După ce a produs un accident rutier, Margherita a fost prezentă pe primele pagini ale ziarelor câteva săptămâni bune. Fiica Clejanilor nu s-a lăsat cu una, cu două și la fiecare apariție a vrut să facă „show ca la Hollywood”. Acum însă, se pare că Marga s-a liniștit, a tras tras ponoasele și vrea să dea uitării această perioadă. Mai mult decât atât, are de gând să se axeze nu doar pe partea profesională, ci și pe cea personală. Fiica Clejanilor vrea să lase distracțiile în trecut, să devină responsabilă și, totodată, să devină mamă.
”Anul acesta pentru mine a fost unul foarte bun, foarte productiv, pentru că am învățat foarte multe lucruri din fiecare experiență. Am început așa, să aleg, ce e bine, ce e rău. Nu știi atunci când ești tânăr dacă ai făcut o alegere bună sau nu. Mai greșim și noi! Viața este ca un ocean așa, pe care eu îl parcurg cu pași mărunți!” , a declarat Margherita într-o emisiune TV.
În urma scandalurilor în care a fost implicată fiica Clejanilor, au ieșit la iveală detalii neștiute până acum. Comportamentul violent și atitudinea total nepotrivită pare să fie cauzat de anturajul din care a făcute, dar și din cauza consumului de substanțe interzise. Cu toate acestea, Margherita de la Clejani vrea să lase impresia că și-a învățat lecția, deși în urmă cu o lună se alegea cu un nou dosar penal după ce a lovit și amenințat două femei.
”Am încurcat anumite chestii, am ales prieteni nepotriviți, m-am băgat în anturaje nepotrivite, chestii de-ale tinereții. Important este că atunci când greșim, să învățăm ceva. Cel mai important este să te iubești, să te respecți pe tine și să fii foarte atent la ceea ce se întâmplă în jurul tău.” , a mai declarat artista.