Margherita a recunoscut ce a luat înainte de accident. “Eu știu că sunt niște pastile din farmacie”

De: C. C.
Publicat: 24/05/2020 | 00:01

Ziua de sâmbătă a fost una nu prea fericită pentru familia Clejanilor. În cursul dimineții, Margherita a provocat un accident rutier, în urma căruia a ajuns la Institutul Național de Medicină Legală, pentru că avea un comportament suspect. Ulterior, s-ar fi descoperit că ar fi condus sub efectul substanțelor interzise. Pe holurile Poliției, tânăra a fost băgată ”în ședință” de celebrul ei tată. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă, în exclusivitate, imaginile halucinante. 

La scurt timp după ce a provocat incidentul rutier, Margherita a ajuns la sediul Poliției rutiere împreună cu Ioniță de la Clejani. CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, i-a întâlnit pe Ioniță de la Clejani și pe fiica lui pe holul instituției. Probabil că, înainte de începerea audierilor, cunoscutul artist a dorit o scurtă întrevedere, pe hol, cu unul dintre oamenii legii și cu Margherita.

Schimbul de replici dintre cei trei este de-a dreptul halucinant. Din câte se pare, Ioniță ar fi știut că Margherita ar consuma unele substanțe interzise, dar care n-ar fi fost depistate de ”DrugTest”. În schimb, ar fi fost descoperite altele, de care acesta n-ar fi știut. După ce a fost ”prinsă la înghesuială”, Margherita a recunoscut în fața celor doi ce a ”consumat”. Cu privirea ferită de ochelari de soare și sprijinită de zid, Margherita, care părea destul de ”răvășită” de evenimente, a răspuns cu greutate întrebărilor adresate. (NU RATA: IMAGINI HALUCINANTE DIN FAȚA CASEI CLEJANILOR! VIORICA A ÎNJURAT UN REPORTER CA LA UȘA CORTULUI ȘI A ARUNCAT CU O CUTIE DE LAPTE ÎN EL)

Discuțiile din sediul poliției

Polițist: ”Dacă era iarbă, ieșea cannabis.”

Ioniță: De ce n-a ieșit iarbă, au ieșit doar pastilele?”

Polițist: Nu a ieșit iarbă, doar pastilele acestea care nu știu ce înseamnă.”

Margherita: ”Pastile ce sunt din farmacie.”

Ioniță: ”Pe tine te întreb, cum faci?”

Margherita: ”Eu știu că sunt niște pastile din farmacie.”

Ionuță: ”Spune-mi ce?”

Margherita:Cevalcem” (?!?)

Ioniță: ”OK”

Ce spun farmaciștii despre “medicamentul” invocat de fiica lui Ioniță&Viorica din Clejani

Reporterii site-ului nr. 1 din România au cerut părerea specialiștilor. După discuția purtată cu trei farmaciști, am ajuns la concluzia că pastilele pe care Margherita susține că le-a consumat nu există în nomenclatoarele de specialitate. Mai mult decât atât, la o simplă căutare pe Google se poate constata că nici în mediul online nu apare acest ”medicament”, oricum ar fi ortografiat. (VEZI ȘI: CE RISCĂ MARGHERITA DE LA CLEJANI DUPĂ CE A FOST DEPISTATĂ POZITIV LA VOLAN ÎN URMA UNUI ACCIDENT DE CIRCULAȚIE)

Margherita a recunoscut ce a luat înainte de accident

Comunicatul autorităților!

Astăzi, în jurul orei 06.00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc pe Bd. Gheorghe Șincai.

Conducătorul unui autoturism care circula pe Bd. Gheorghe Șincai, dinspre Bd. Dimitrie Cantemir ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autovehicul parcat regulamentar pe prima bandă de circulație. (NU RATA: PRIMELE IMAGINI DUPĂ ACCIDENTUL PROVOCAT DE MARGHERITA DE LA CLEJANI)

În urma accidentului rutier nu au rezultat victime. Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Comportamentul necorespunzător și gesturile necontrolate i-au determinat pe polițiști să procedeze la testarea conducătorului auto și cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive, context în care acesta a fost condus la sediul INML în vederea recoltării probelor biologice.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile art. 336 alin. 2 din Codul Penal”, au transmis oamenii legii.

Margherita a fost „băgată în ședință” de Ioniță

Margherita, replici bizare!

După audieri, tânăra părea pur și simplu răvășită. Motiv pentru care tatăl ei a refuzat, la început, să o lase să ofere vreo declarație. Ioniță de la Clejani nu a avut însă succes, iar Margherita a oferit niște replici cel puțin bizare la întrebările jurnaliștilor. (NU RATA: ÎI ARDE DE MIȘTOURI! IONIȚĂ DIN CLEJANI, MESAJ HALUCINANT CĂTRE O JURNALISTĂ, DUPĂ ACCIDENTUL FIICEI SALE: „MERG LA O ÎNTÂLNIRE. EȘTI LIBERĂ?” )

Toate bune și frumoase… Ce teste să se facă? Alcool test nu există, droguri nu există… Eu mă uitam în oglindă și îmi făceam buzele. Nu am avut nici o problemă. Am condus bine. Mai era Johnny Depp cu mine în mașină. Am accidentat pur și simplu o mașină, veneam de la o petrecere… Eu nu vorbesc cu presa din România, eu sunt de la Hollywood”, a spus Margherita de la Clejani, imediat după ce a ieșit din sediul poliției.

Polițiștii discută cu Margherita, aflată încă la volan după accident

Reacția lui Ioniță de la Clejani

”Pentru toți prietenii noștri, ai familiei de la Clejani, vă mulțumim că suneți alături de noi și lui Dumnezeu îi mulțumim că nu au fost victime și Marga e bine! Și Viorica rămâne Viorica, o mamă care își apără puiul precum o leoaică.

Mă bucur că reporterii au înțeles că poarta casei noastre este granița dintre imagine și viața noastră privată. Pentru reacția specifică temperamentului Vioricăi, care cântă cu toată ființa ei despre viață, cu patosul care a consacrat-o, ne-am prezentat scuzele. Numai cine nu trăiește nu știe că pe lume mai ai și hopuri de depășit. Marga a avut o cădere de calciu cauzată de grija ei continuă pentru siluetă și, în stilul ei caracteristic, a glumit, spunând că se ruja, iar asta i-a provocat momentul de neatenție ce a cauzat accidentul. Dar esențial rămâne faptul că a fost cooperantă cu autoritățile, nu a evitat să dea explicațiile necesare și utile anchetei. Știu că sunteți cu sufletul alături de noi și vă mulțumim infinit!

Rămânem aceeași familie, cu toată inima alături de voi, după cum știm că și voi ne transmiteți toate gândurile voastre bune!”, a declarat Ioniță de la Clejani.

Consumul de droguri, o problemă reală în familia Clejanilor?!

Consumul de droguri pare să fie o problemă în familia lui Ioniță și a Vioricăi de la Clejani. Anul trecut, în martie, Fulgy, fratele Margheritei, a fost internat la un centru de dezintoxicare, prin hotărâre judecătorească. Până să ajungă la dezintoxicare, Fulgy a fost pionul principal în diverse diferende. Iute la mânie, acesta a atras atenția asupra sa în mai multe rânduri. A avut, de asemenea, la fel ca și sora lui, interacțiuni cu poliția.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

This browser does not support the video element.