Marele secret al lui Neti Sandu! Face asta de fiecare dată când astrele arată că un apropiat al ei este în pericol

Publicat: 06/06/2024 | 12:55

Neti Sandu este cea mai renumită astroloagă din România, iar în fiecare zi aduce în fața românilor horoscopul. Mulți sunt cei care îi cer să le facă previziuni, iar vedeta Pro TV nu ezită să împărtășească din cunoștințele sale. Însă, există anumite momente în care aceasta ocolește răspunsul și nu le spune oamenilor ce le rezervă astrele? Care este motivul pentru care face asta. Neti Sandu și-a dezvăluit secretul. 

Neti Sandu și-a început activitatea profesională aproape în urmă cu trei decenii și este una dintre cele mai longevive vedete Pro TV. Realizatoarea rubricii „Horoscop” le prezintă în fiecare zi românilor ce le rezervă astrele, însă există și momente în care aceasta ascunde previziunile astrologice. Recent, vedeta a dezvăluit unul dintre secretele meseriei sale, iar mulți nu se așteptau la asta.

(CITEȘTE ȘI: PREVIZIUNEA PE CARE NETI SANDU I-A FĂCUT-O LUI CARMEN TĂNĂSE LA ÎNCEPUTUL FILMĂRILOR PENTRU „INIMĂ DE ȚIGAN”. TOTUL S-A ADEVERIT!)

Marele secret al lui Neti Sandu

Neti Sandu este cea mai renumită astroloagă din România, așa că nu este de mirare că fiecare persoană ce o întâlnește îi cere să îi spună ce îi rezervă astrele. În cazul publicului larg, vedeta oferă mereu câteva previziuni scurte, de obicei într-o notă pozitivă. Însă, atunci când vine vorba de apropiații ei, aceasta are o regulă de aur pe care nu o încalcă.

Mai exact, în cazul în care astroloaga vede că ceva rău urmează să se întâmple, nu dezvăluie niciodată acest lucru. Neti Sandu a mărturisit că prima regulă în astrologie este că „nu ai voie să spui ceva rău”. Principiul se aplică până și în cazurile extreme în care există o iminență de moarte sau de accident. Vedeta Pro TV face acest lucru pentru că în astfel cazuri este aproape inevitabil ca omul să nu își schimbe atitudinea, fapt ce poate face mai mult rău.

„De multe ori sunt într-o pasă proastă și le spun: «Trebuie să ai răbdare! A intrat Marte în Balanță, iar tu ești Balanță! Nu are cum să fie bine! E un moment de criză, dar trece!». Nu e voie să spui! Orice carte de astrologie începe că așa ceva, că nu ai voie să spui ceva rău! Omul poate schimba. Chiar dacă e o iminență de moarte sau de accident, omul își poate schimba atitudinea interioară!

De asta nu e voie! Dacă eu îți spun că o să mori și ești o fire slabă, o să crezi că nu se mai poate face nimic! Ba da, se poate! Am avut răbdare să treacă momentul, știu să mă dozez! (n.r. când vede ceva despre ea) Am și momente de criză când mă enervez rău și nu mai contează, dar nu în clipe foarte importante! Dacă știu că urmează o perioadă grea, am grijă să nu fac lucruri riscante, dar nu pot să zic că îmi ghidez viața după asta!

Trăiesc normal, dar știu în fiecare clipă unde sunt planetele! Scriu zilnic și am harta în fața. Știu că astăzi, spre exemplu, Luna este până la prânz în Taur și după intră în Gemeni, adică prima parte a zilei este mai așezată, a doua este cu zăpăceală! (…) Scriu în fiecare zi, șterg cu guma și pun următoarele mutări, ca la șah! Toată harta este scrisă cu un creion ca să pot să șterg. Nu am cum altfel să fac o prognoză, nu o fac din cap, o fac uitându-mă pe hartă, e mai ușor așa!”, a declarat Neti Sandu, potrivit ego.ro.

(VEZI ȘI: NETI SANDU ȘTIE CARE E ZODIA CARE VA DA LOVITURA ÎN AFACERI! ARE NOROC ȘI ASTRE FAVORABILE)